După 20 de ani de construcție organică, Ivatherm își propune să tripleze cifra de afaceri și să transforme exportul în principalul motor de creștere al companiei. Citește un interviu cu Rucsandra Hurezeanu, Fondator & CEO Ivatherm.
Care sunt principalele obiective ale strategiei de business și principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?
Strategia Ivatherm pentru 2026 se construiește pe trei axe: inovație, internaționalizare, comunitate medicală. Lansăm cinci-șase produse noi în fiecare an, reformulăm multe produse în funcție de schimbarea legislației, în Europa sau celelalte piețe, iar investiția în cercetare a crescut la 10%. Am intrat pe câteva piețe noi în 2025 – Uzbekistan și Kazakstan –, țintim ca exportul să ajungă la 40% din cifra de afaceri anul acesta. E predictibil și firesc deoarece vindem deja în țări mari, în China, India, Arabia Saudită, Irak, Vietnam. Planurile noastre de extindere sunt în Orientul Mijlociu și America Latină.
Care sunt principalele repere ale activității companiei în primele luni ale anului (cifră de afaceri, profit, investiții sau orice alt indicator pe care îl considerați relevant)? Cum au evoluat acestea comparativ cu anul trecut și care sunt estimările pentru întreg anul?
Primul trimestru a confirmat un trend pe care îl urmăresc atent: dermatocosmeticele recomandate de medici cresc peste media pieței de beauty, iar Ivatherm crește peste media categoriei. Cifra de afaceri Q1 a fost în jur de 2,3 milioane de euro, cu 10% mai mult decât aceeași perioadă a anului anterior. Bugetul de investiții pentru 2026 este cel mai ambițios din istoria companiei și merge către automatizarea proceselor cu AI, extinderea internațională pe modelul D to C. Ținta anuală este de 10% creștere, pe care o putem duce în timp, nu una pe care doar o promitem.
Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?
În ultimii cinci ani am dublat cifra de afaceri organic, fără achiziții, fără diversificare spre alte industrii. Pentru anii următori mă aștept la o accelerare a creșterii. Piața de dermatocosmetice este una dintre cele mai dinamice din beauty-ul european, internaționalizarea devine pilon strategic, iar Ivatherm are deja un capital de credibilitate construit în 20 de ani. În următorii cinci ani, ne propunem să creștem de trei ori cifra de afaceri și să ajungem la 30 de milioane de euro. Mai important decât cifra este drumul, vrem să păstrăm identitatea și poziționarea de marcă de farmacie cu recomandare medicală care ne-a adus aici.
Care au fost cei mai importanți trei factori care au marcat evoluția industriei în care activați?
În ultimii 20 de ani, trei factori au schimbat regulile jocului în acest domeniu. Primul este medicalizarea, sau atracția consumatorului către produse cu eficiență validată cu studii clinice. Pielea a devenit chestiune de sănătate, iar recomandarea medicului, vectorul principal al deciziei. Al doilea factor este revoluția digitală: transparența informației demontează brandurile fără substanță și deschide canal direct către consumator. Al treilea este rigoarea reglementară și presiunea pentru sustenabilitate. Împreună, au construit o piață mai prietenoasă pentru brandurile cu substanță reală decât era acum două decenii.
De unde ar putea România să împrumute cele mai bune practici pentru industria în care activați?
România nu trebuie să copieze, trebuie să învețe selectiv. De la Franța învățăm modelul complet: laborator + farmacie + medic – nu întâmplător patru dintre primele cinci branduri de dermatocosmetice din România sunt franceze. De la Coreea de Sud – viteza ciclului de inovație. De la Germania și Elveția – rigoarea și transparența științifică. Dar România are ce nu au ei: resursele de ape termale, cum e cea de la Herculane din produsele Ivatherm, o școală medicală puternică și un consumator exigent. Ambiția noastră trebuie să fie construcția de branduri cu rigoarea francezilor, viteza coreenilor și transparența nemților, dar cu rădăcini aici.

„România nu trebuie să copieze, trebuie să învețe selectiv. Ambiția noastră e un brand cu rădăcini aici, construit global.”
Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?
Mă trezesc în fiecare dimineață cu trei gânduri care mă țin în priză. Primul – știu că ceea ce facem are sens pentru ceilalți: pentru pacienta cu rozacee care și-a regăsit încrederea, pentru medicul care are încă un aliat real la îndemână. Al doilea – mândria de a construi un brand românesc la standarde internaționale, într-o industrie dominată de multinaționale. Al treilea și poate cel mai puternic – bucuria de a fi, zi de zi, alături de echipa mea. Businessul se face cu oameni, pentru oameni.
Cum comentați contextul actual social, economic și politic din România și din Europa Centrală și de Est?
Intern, contextul este cel mai dificil din ultimii ani ca urmare a inflației aproape de două cifre, creștere mică a PIB sub 1%, predictibilității scăzute. Opt din 10 antreprenori declară birocrația și fiscalitatea drept frâne. Regional însă, lucrurile arată altfel: Europa Centrală și de Est devine un centru de gravitație economic stabil, reașezat. La Ivatherm am ales motorul cu două pedale, una pentru creșterea internă și a doua externă. În anii ce vin, cea externă va deveni principala.
Care sunt influențele și efectele digitalizării și al celei de-a patra revoluții industriale asupra companiei dumneavoastră?
Digitalizarea și a patra revoluție industrială sunt, pentru noi, o pârghie, nu o amenințare. Inteligența artificială și automatizarea ne dau șansa să creștem performanța companiei prin automatizare și îmbunătățire a proceselor și așteptăm firesc ca efect să optimizăm costurile. Dar tehnologia nu înlocuiește decizia medicală – o susține. Rămân cu o singură certitudine: viitorul aparține brandurilor care știu de ce există. Ivatherm există pentru încrederea medicală a pacientului cu piele sensibilă. Restul sunt detalii de execuție.
____
* conținut sponsorizat
Material publicat în ediția mai 2026 Forbes România