FacebookTwitterLinkedIn

Ramona Chiriac aduce peste două decenii de experiență în politică europeană, diplomație și relații internaționale.

Cel mai recent, Chiriac a ocupat funcția de șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România între 2021 și 2026, iar anterior a fost consul general al României la München în perioada 2016–2021.

În noul său rol, va conduce dezvoltarea funcției Global Impact a grupului, cu accent pe parteneriate strategice, relații instituționale și poziționarea Therme ca actor relevant în dezbaterile despre viitorul calității vieții urbane. „Mă alătur Therme după mulți ani în serviciul public și în instituții europene, cu convingerea că bunăstarea va modela din ce în ce mai mult felul în care gândim orașele, comunitățile și calitatea vieții”, a declarat Ramona Chiriac.

„Ramona aduce profunzime strategică, înțelegere instituțională și un puternic simț al responsabilității publice. Experiența sa ne va ajuta să ne angajăm mai semnificativ față de schimbările societale care modelează viitorul vieții urbane”, a spus Robert Hanea, fondator, președinte și CEO al Therme Group.

Therme Group este în curs de extindere internațională, cu destinații de wellness la scară largă în Europa, Orientul Mijlociu, Asia și America de Nord. Crearea funcției Global Impact vine în contextul acestei expansiuni și al poziționării grupului ca promotor al conceptului de wellbeing urban la nivel global.

Ramona Chiriac a acordat pentru Forbes România primul interviu după preluarea funcției de vicepreședinte Global Impact al Therme Group.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.