Aflată la conducerea Farmaciilor Catena începând din 2009, Alina Marinescu este responsabilă de mersul afacerilor pentru cel mai mare jucător din retailul farma românesc.
Potrivit ultimelor informații publice, Catena Hygeia obținea în 2024 o cifră de afaceri în creștere de 10,12%, ajungând la 1,13 miliarde de lei, în timp ce profiturile se situau la valoarea de 64 de milioane de lei.
Absolventă a UMF „Carol Davila” București și a unui MBA, Alina Marinescu și-a început cariera la Farmaceutica Argeşfarm, în 1996, unde a ocupat, inițial, poziția de director de producție. Ulterior, a avansat în cadrul companiei, îndeplinind funcții-cheie precum farmacist-șef aprovizionare și director comercial, până la numirea sa în funcția de director al Catena Hygeia.
În cadrul unei discuții cu Forbes România, Alina Marinescu declara că lecția ultimului deceniu a fost echilibrul dintre creștere și responsabilitate. Rețeaua s-a consolidat constant, dar fără a sacrifica relația cu pacienții, calitatea serviciilor sau investiția în echipă.
Într-un context marcat de crize sanitare și economice, compania a mizat pe apropierea de oameni, digitalizare și dezvoltare logistică, păstrând profitul ca rezultat al unui model sustenabil, nu ca obiectiv în sine. „Să fii aproape de oameni, indiferent de context, a fost cea mai importantă lecție de business. Profitul vine firesc atunci când construiești pe încredere, echilibru și consecvență.”
Pentru următorii ani, strategia se concentrează pe trei direcții: investiția în oameni, inovația – în special în zona digitală – și implicarea activă în comunitate.