Claudia Griech conduce E.ON Energie România din 2021 și este unul dintre liderii care modelează tranziția energetică din România.
Cu peste două decenii de experiență în sectorul energiei și o carieră construită în cadrul Grupului E.ON, din care face parte încă din 2005, ea a coordonat transformarea segmentului B2C dintr-un furnizor tradițional de energie într-un furnizor de soluții energetice integrate, centrate pe client, digitalizare și sustenabilitate.
Sub conducerea sa, compania a accelerat dezvoltarea soluțiilor de energie verde – de la sisteme fotovoltaice și pompe de căldură până la infrastructură pentru mobilitate electrică și contracte de tip Power Purchase Agreement, care oferă companiilor predictibilitate pe termen lung în ceea ce privește costul energiei. Valoarea investițiilor E.ON în România se ridică la 2,7 miliarde de euro.
Pentru Claudia Griech, energia este mai mult decât un sector economic: este o infrastructură esențială pentru viața de zi cu zi a milioane de oameni. Leadershipul său este construit pe valori precum empatia, responsabilitatea și integritatea, dar și pe convingerea că inovația și tehnologia trebuie să rămână permanent conectate la nevoile reale ale clienților. Viziunea ei pentru viitor este una clară: un sistem energetic mai sustenabil, digital și accesibil, în care clienții devin participanți activi în modul în care își produc și gestionează energia.
Este puternic implicată în acțiuni dedicate comunității și crede în binele pe care îl putem da mai departe.