Gabriella Offeddu, General Manager JTI România, Moldova și Bulgaria, conduce compania într-o perioadă de dezvoltare fără precedent în România – o țară în care „avem încredere și în care credem cu tărie”, după cum ne-a declarat într-un interviu exclusiv. Pentru următorii trei ani, obiectivul ei este clar: „creștere sustenabilă, nu vârfuri pe termen scurt”.
Deși nou-venită în București, simte deja România ca fiind „a doua casă”. Gabriella Offeddu conduce JTI România, Moldova și Bulgaria într-una dintre cele mai ambițioase etape din istoria companiei. Cu priorități împărțite în mod egal între performanță și oameni, se concentrează pe creștere sustenabilă, accelerarea ritmului în categoria produselor cu risc redus și integrarea modurilor digitale de lucru, care sporesc eficiența echipelor. În același timp, JTI ridică standardele în dezvoltarea industrială: o investiție de aproximativ 300 de milioane de euro într-o unitate de producție ultramodernă, proiectată să funcționeze cu energie 100% regenerabilă, consolidând rolul României ca hub strategic regional de producție și partener pe termen lung pentru societate.
Sunteți în România de patru luni. Care sunt primele impresii despre țara noastră?
România mi s-a părut familiară încă de la început. Am locuit în țări în care cultura era foarte diferită și adaptarea a necesitat timp, însă aici tranziția a fost imediată. Există multe similarități culturale, iar pentru că sunt italiancă, simt România ca pe a doua mea casă.
De la începutul anului, am călătorit o dată în Moldova și de două ori în Bulgaria, deoarece coordonez și aceste piețe. Pe viitor, prioritatea este să petrec mai mult timp în România, în special în birourile noastre de vânzări. Avem 37 de birouri la nivel național și mi-am propus să vizitez cel puțin patru sau cinci dintre ele pe parcursul verii.
Coordonarea a trei piețe importante este solicitantă, iar la început au fost multe aspecte de organizat în București, așa că a trebuit să îmi dozez ritmul. Totuși, au trecut peste patru luni și deja pare mult mai mult – în cel mai bun sens. Am realizat foarte multe într-un timp scurt și sunt încă atât de multe lucruri de făcut
Ce v-a atras personal la rolul din România, Moldova, Bulgaria?
M-a atras importanța strategică a acestui cluster și tot ce reprezintă: branduri puternice și ambiție comercială, o amprentă semnificativă în producție și o echipă talentată, mândră de ceea ce livrează.
Implicarea mea în Moldova și Bulgaria este diferită, pentru că lucrez îndeaproape cu doi Country Manageri. România, în schimb, este o piață mai mare și mai complexă. România este o piață-cheie pentru JTI, pentru că include o fabrică cu performanțe de top, un IT Hub în creștere și o prezență comercială solidă, inclusiv prin rețeaua de vânzări.
Ce ne puteți spune despre echipă?
Echipa a fost, de asemenea, un factor esențial. Este diversă, cu un mix solid de naționalități și genuri, iar acest lucru mă face să mă consider norocoasă. Lucrez cu profesioniști experimentați și echipe puternice, iar nivelul de expertiză și implicare m-a impresionat.
În România avem un mix foarte bun de experiențe: lideri români în roluri-cheie, alături de colegi din Cipru, Serbia sau Spania, iar aproximativ 40% din echipa de leadership este formată din femei. Apreciez cu adevărat diversitatea, deoarece combină o profundă înțelegere locală cu perspective proaspete. Când suntem deschiși către puncte de vedere diferite – globale, locale și individuale – și le aducem împreună, acest lucru devine un avantaj competitiv real. Diversitatea aduce pasiune și perspective noi într-o echipă.
Prețuiesc energia și entuziasmul. Îmi place să văd oameni fericiți, să avem conversații cu sens și să lucrăm împreună pentru un obiectiv comun, într-un mediu în care oamenii se simt încurajați să își exprime opiniile și să pună sub semnul întrebării ideile existente. Fiecare trebuie să se simtă văzut și implicat. Dacă după un an vom fi, atât ca indivizi, cât și ca organizație, o versiune mai bună a noastră, acest lucru va reprezenta un succes pentru mine.
„Investim masiv în programe de formare, deoarece tehnologia singură nu livrează rezultate, dar oamenii da.”
Care sunt prioritățile pentru cluster în anii următori și cum va fi măsurat succesul?
Prioritățile mele sunt împărțite în mod egal între performanța comercială și oameni.
Succesul comercial începe cu înțelegerea consumatorilor. Dacă această înțelegere este corectă, performanța urmează în mod natural. Din perspectiva oamenilor, avem aproximativ 1.600 de angajați în România, ceea ce ne face una dintre cele mai mari organizații FMCG din țară. Menținerea nivelului de dedicare, dezvoltarea competențelor și a capabilităților sunt esențiale.
Obiectivul nostru pentru următorii trei ani este creșterea sustenabilă, nu vârfurile pe termen scurt. Vom continua să susținem businessul de bază, accelerând în același timp creșterea produselor cu risc redus, mereu ghidați de insight-urile despre consumatori. Inovația, trainingul și adoptarea tehnologiei vor fi critice. Investim masiv în programe de formare, deoarece tehnologia singură nu livrează rezultate, dar oamenii da.
Este compania într-un proces de digitalizare, determinat de inovație?
Transformarea digitală este esențială astăzi, de la interacțiunea cu consumatorii și interacțiunea post-achiziție până la procesele interne. O platformă digitală solidă este indispensabilă.
Intern, transformăm și modul în care lucrăm prin utilizarea inteligenței artificiale – nu pentru a înlocui oamenii, ci pentru a face munca mai inteligentă și mai eficientă. Dacă AI poate reduce timpul dedicat sarcinilor administrative și repetitive, oamenii se pot concentra pe activități cu valoare adăugată mai mare. Așa văd eu digitalizarea internă.
Tehnologia joacă un rol central și în producție – atât în unitatea actuală, cât și, mai ales, în cea viitoare. O mare parte din producția noastră este deja automatizată, iar noua fabrică va funcționa cu cele mai recente tehnologii disponibile. În același timp, avem o forță de muncă puternică, motiv pentru care văd tehnologia ca pe un catalizator al performanței.
Cercetarea și inovația contează doar dacă sunt conectate la nevoile consumatorilor. Înțelegerea consumatorilor este cheia succesului, iar companiile investesc tot mai mult în anticiparea nu doar a tendințelor din industrie, ci și a schimbărilor sociale și tehnologice mai ample.
JTI își comercializează produsele în peste 130 de piețe, iar experiența noastră arată că preferințele consumatorilor diferă de la o țară la alta, fiind influențate de cultură, norme sociale și comportamente. În România, consumatorii de produse cu risc redus pun un accent deosebit pe design, în timp ce în alte piețe caracteristicile tehnologice pot fi mai importante. Consumatorii adulți trebuie să aibă libertatea de a alege. Oferim informații transparente, bazate pe fapte, despre întregul nostru portofoliu – atât produse clasice, cât și produse cu risc redus – pentru ca adulții să poată lua decizii informate.
„Obiectivul nostru pentru următorii trei ani este creșterea sustenabilă, nu vârfurile pe termen scurt.”
Să vorbim despre viitoarea unitate de producție de ultimă generație. De ce România?
Pentru că noi credem în viitorul României și ne dorim să creștem împreună cu această țară.
Avem deja o fabrică puternică aici, însă am ajuns la capacitate maximă. Alegerea era între a limita creșterea sau a continua să investim – iar investiția din România a fost o decizie firească.
Țara oferă potențial pe termen lung, stabilitate, o colaborare solidă cu sectorul public și un mediu investițional favorabil. Din experiența mea, atunci când procedurile sunt respectate, lucrurile funcționează.
Din punct de vedere geografic, România este poziționată ideal. Fabrica este un hub de producție nu doar pentru România, ci pentru Europa și la nivel global. Peste 70% din producție este exportată către aproximativ 70 de piețe din întreaga lume.
Noua fabrică va stabili noi standarde de performanță de mediu.
Ce înseamnă investiția de aproximativ 300 de milioane de euro pentru prezența JTI în România și pentru regiune?
JTI este deja un contributor important la economia României. În 2025, am contribuit cu peste 1,4 miliarde de euro la bugetul de stat, prin accize, TVA și alte taxe și contribuții. Investiția într-o nouă fabrică ne consolidează capacitatea de a susține și crește această contribuție prin exporturi, inovație și operațiuni pe termen lung, întărind rolul României ca hub industrial strategic pentru JTI în Europa.
Privind în perspectivă, investim într-o nouă fabrică pentru că avem încredere în România. Infrastructura solidă a țării și, mai ales, calitatea și profesionalismul oamenilor noștri sunt motive suplimentare pentru a construi o fabrică modernă, verde, concepută conform unor standarde ridicate de sustenabilitate.
Factorii strategici care susțin această investiție la această amploare sunt performanța și relevanța strategică a operațiunilor noastre din România în cadrul regiunii europene JTI, competitivitatea pe termen lung și oportunitatea de a sprijini inovația.
„Unitate verde” – ce argumente susțin această afirmație?
O numim „verde” deoarece este proiectată ca fiind sustenabilă în mod integrat încă din faza de design: fabrica va funcționa cu energie 100% regenerabilă, va avea capacități extinse de management al deșeurilor și va include o stație dedicată de tratare a apei.
Cum veți reuși să păstrați oamenii de talent pentru această nouă unitate?
În prezent, JTI are aproximativ 1.600 de angajați în România, dintre care circa 650 în producție, iar acest proiect este construit cu un nivel ridicat de implicare din partea angajaților noștri actuali.
Sunt mândră să spun că JTI România a fost recunoscută drept Top Employer în România pentru al 13-lea an consecutiv, ocupând locul al doilea dintre cele 45 de companii premiate la nivel local.
Suntem o organizație centrată pe oameni, în care fiecare poate fi el însuși la locul de muncă, fără teama de a fi judecat – un element esențial al culturii noastre. Avem valori foarte puternice: încredere, respect, incluziune, responsabilitate, capacitate de a lua decizii. Angajații noștri sunt cea mai mare forță a noastră, iar viitorul îl construim împreună cu ei, avându-i în centrul a tot ceea ce facem.
Care va fi rolul României în strategia de inovare a companiei? Va permite noua fabrică dezvoltarea de noi categorii de produse și extinderea capacității pentru produsele cu risc redus (RRP)?
România este unică în cadrul JTI prin faptul că îmbină o amprentă industrială majoră cu o capacitate digitală în creștere: Global IT Hub-ul din București susține operațiunile JTI la nivel global, acoperind arii precum date și analytics, inginerie software, securitate cibernetică, infrastructură și operațiuni, inclusiv AI și GenAI.
Pe măsură ce construim o fabrică modernă, această proximitate creează o oportunitate reală de a integra conceptul de „digital by design”, susținând îmbunătățirea continuă și excelența operațională.
România se află deja printre performerii importanți ai grupului nostru. Capacitățile moderne sunt esențiale pentru a rămâne competitivi și pentru a răspunde ultimelor inovații și evoluției pieței.
Suntem încă într-o fază incipientă a proiectului. Cu toate acestea, o nouă fabrică va deschide oportunități de extindere, dacă va fi cazul. Astfel, va fi completată capacitatea deja dovedită a JTI de a inova – demonstrată cel mai recent prin lansarea în România a celui mai nou produs cu risc redus, de ultimă generație, din portofoliul nostru.
Ați menționat lansarea de anul trecut, iar România s-a numărat printre primele piețe pentru produsul de ultimă generație al Grupului JT din categoria produselor cu risc redus (RRP). Ce spune acest lucru despre rolul României în testarea și extinderea inovației la nivelul grupului?
Lansarea locală a celui mai avansat produs cu potențial de risc redus aflat în portofoliul nostru reflectă încrederea pe care o avem în nivelul de sofisticare al pieței și în deschiderea acesteia față de inovație. Demonstrează că România nu este doar un hub comercial solid pentru JTI, ci și o piață credibilă pentru introducerea și extinderea produselor de nouă generație la nivelul portofoliului nostru global.
JT (Japan Tobacco), grupul din care face parte compania noastră și unul dintre cei mai mari jucători globali din industria de profil, a anunțat investiții de peste 800 de miliarde de yeni pentru perioada 2026-2028, destinate dezvoltării și comercializării produselor inovatoare cu risc redus, consolidându-și prezența pe piețele internaționale strategice, inclusiv în România.
Astăzi, produsul cu risc redus lansat aici anul trecut este prezent pe mai multe piețe în lume, iar primele rezultate sunt încurajatoare.
Ambiția noastră este să continuăm să ne extindem prezența în categoria produselor de nouă generație, valorificând tehnologii avansate și cercetare științifică solidă, ca răspuns la evoluția preferințelor consumatorilor adulți. Considerăm această categorie drept unul dintre cei mai importanți factori de creștere pe termen lung pentru industria noastră.
Cum gestionați provocările de reglementare în calitate de companie multinațională angajată în investiții pe termen lung?
Parteneriatul dintre sectorul privat și autoritățile publice este esențial pentru o dezvoltare economică sustenabilă, mai ales într-o industrie complexă și în continuă transformare, precum a noastră.
Politica fiscală este un domeniu în care colaborarea este deosebit de importantă. Apreciem eforturile autorităților de a menține un dialog constant și încurajăm aprofundarea cooperării pentru a asigura structuri de accizare predictibile și stabile, care să sprijine planificarea pe termen lung și să protejeze veniturile bugetare.
Recunoaștem, de asemenea, eforturile guvernului în combaterea comerțului ilegal, care rămâne o provocare majoră și generează pierderi anuale pentru bugetul de stat de aproximativ 500 de milioane de euro. Suntem mândri de parteneriatul nostru de lungă durată cu autoritățile române de aplicare a legii și apreciem profund profesionalismul acestora.
Dialogul deschis atât cu autoritățile, cât și cu industria și consultarea tuturor părților interesate, în special în contextul elaborării unor noi reglementări, sunt vitale pentru o politică publică eficientă și echilibrată. Ca organizație angajată în inovație și dezvoltarea produselor cu risc redus, suntem pregătiți să contribuim cu expertiză și date relevante și să fim un partener constructiv în definirea cadrului de reglementare.
Angajamentul nostru este clar: dorim să fim parte a progresului economic și social al României – nu doar ca plătitor de taxe și angajator, ci ca investitor și partener pe termen lung.
Cum interacționați cu societatea pentru a vă maximiza impactul social?
Privim acest demers ca pe un efort de parteneriat. Vom rămâne implicați activ în dialogul cu autoritățile centrale și locale și vom colabora cu parteneri credibili pentru a ne asigura că investiția în această nouă unitate verde generează valoare pe termen lung.
JTI România are un istoric solid de sprijinire a comunităților. Din 1993, am investit 35 de milioane de euro în inițiative comunitare.
Pentru noi, sustenabilitatea nu este separată de business; este integrată în modul în care concepem investițiile, operăm și sprijinim comunitățile. Acest echilibru se bazează pe transparență, disciplină în execuție și colaborare constructivă cu toate părțile interesate, astfel încât creșterea să genereze valoare și încredere pe termen lung. Aș dori să subliniez încă o dată că această investiție recent anunțată reprezintă un angajament pe termen lung față de România și față de oamenii și partenerii care fac succesul nostru posibil.

Motivații puternice ca lider:
• Construirea unor echipe cu performanță ridicată și susținerea dezvoltării oamenilor. Când creăm claritate, încredere și mediul potrivit, apar și rezultatele.
• Dezvoltarea talentelor – prin coaching, oferirea de oportunități și celebrarea progresului.
• Transformarea strategiei în execuție, mai ales în perioade de schimbare.
• Livrarea de rezultate – transformarea ambiției în impact măsurabil.
• Asigurarea faptului că afacerea noastră creează valoare atât pentru consumatori, cât și pentru comunitățile în care operăm.
• Scop clar și integritate – a face ceea ce este corect, în mod consecvent, chiar și atunci când este dificil.
• Învățare și adaptabilitate – curiozitate, ascultare activă și îmbunătățirea continuă a modului în care lucrăm.
• Parteneriat – construirea încrederii cu părțile interesate și contribuția pozitivă la societate.
• Crearea condițiilor pentru performanță sustenabilă – oameni puternici, direcție clară și încrederea că lăsăm în urmă ceva durabil.
Valori de bază în business și în viață:
• Leadershipul ar trebui să asculte mai mult decât să vorbească, să pună întrebări și să evite concluziile pripite.
• Liderii trebuie să fie primii care „fac ceea ce spun”.
• Organizațiile ar trebui să permită greșelile, ca modalitate de a învăța.
• Este important să ne oprim și să sărbătorim succesul, pentru că nu este niciodată garantat.
• Autenticitatea contează: oamenii trebuie să poată fi ei înșiși la muncă, într-un mediu care nu pune etichete.
• Flexibilitatea la locul de muncă generează încredere. Cu cât le oferi oamenilor mai multă libertate de a livra în moduri care funcționează pentru ei, cu atât discuția se mută către ceea ce contează cu adevărat: calitatea muncii.
• Conexiunile contează nu prin număr, ci prin valoarea pe care o aduc.
• Respectul este ceva ce se aplică tuturor, cu toleranță zero față de comportamentele lipsite de respect.
• Puterea de decizie trebuie să vină la pachet cu responsabilitatea.
JTI în România – pe scurt:
• Investiție totală de 300 de milioane de euro din 1993 până în prezent, la care se adaugă
• Investiție suplimentară de aproximativ 300 de milioane de euro într-o viitoare fabrică verde în Ștefăneștii de Jos
• Circa 35 de milioane de euro investite din 1993 până în prezent în proiecte comunitare
• Aproximativ 1.600 de angajați în sediul central din București, fabrică, birouri de vânzări și IT Hub
• Peste 1,4 miliarde de euro la bugetul de stat în 2025, prin taxe și contribuții
______
* Conținut sponsorizat