Mihai Neagu a fost în ultimii anii CEO-ul grupului de companii Perla Harghitei și Apemin Tușnad, unul dintre cei mai mari producători de apă minerală naturală din România.
SanoVita, unul dintre cei mai cunoscuți producători români de alimente de origine vegetală, anunță numirea lui Mihai Neagu în funcția de Chief Executive Officer.
Cu o experiență de peste 30 de ani în industria bunurilor de larg consum, Mihai Neagu a coordonat, de-a lungul carierei sale, procese de dezvoltare și transformare în companii relevante din piața românească, printre care Kandia Dulce, Mogyi România, Dobrogea Grup, Perla Harghitei și Apemin Tușnad.
În vara lui 2023 acesta a fost numit CEO al grupului de companii Perla Harghitei și Apemin Tușnad, unul dintre cei mai mari producători de apă minerală naturală din România.
„Am venit la SanoVita cu mult respect pentru ceea ce a fost construit până acum, recent și de peste 30 de ani, și cu încredere în potențialul SanoVita și al echipei. Cred într-un leadership bazat pe transparență, colaborare și evoluție continuă, dar mai ales în puterea oamenilor care împărtășesc aceeași viziune. Sunt convins că organizația are energia, experiența și profesioniștii necesari pentru a duce compania într-o nouă etapă de evoluție. În același timp, consumatorii și partenerii noștri comerciali recunosc și apreciază consecvența cu care SanoVita construiește, de peste 30 de ani, un portofoliu de produse vegetale de calitate, dedicate unui stil de viață sănătos”, a declarat Mihai Neagu, CEO SanoVita.
Mihai Neagu preia conducerea companiei după mandatul Ancăi Pașca, perioadă în care SanoVita a trecut printr-un amplu proces de rebranding și consolidare operațională.
Fondată acum mai bine de 30 de ani, compania este unul dintre principalii producători locali de alimente pe bază de plante. Printre gama de produse SanoVita se regăsesc rondelele expandate din grâu și orez, superalimente, tofu, paste vegetale, alimente de bază, fructe uscate și nuci.
În prezent, SanoVita deține două centre de producție în județul Vâlcea. Compania este deținută majoritar de compania de investiții americana Highlander Partners.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.