FacebookTwitterLinkedIn

Importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia către Uniunea Europeană au ajuns în primul trimestru din 2026 la cel mai ridicat nivel de la începutul invaziei Ucrainei, în 2022, potrivit unui studiu citat de AFP și realizat de centrul de analiză IEEFA.

Datele arată că livrările de GNL rusesc către statele membre ale UE au crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, atingând 6,9 miliarde de metri cubi. Este cel mai ridicat nivel înregistrat după debutul războiului din Ucraina.

Tendința ascendentă continuă și în aprilie, când importurile europene de GNL rusesc au crescut cu încă 17% de la an la an, ceea ce indică o revenire graduală a dependenței energetice, în ciuda eforturilor de diversificare.

Potrivit raportului, creșterea este susținută în special de Franța, Spania și Belgia, care au majorat achizițiile de GNL rusesc. Franța a devenit, în primul trimestru din 2026, cel mai mare importator european de gaz lichefiat din Rusia și a înregistrat în ianuarie un nivel record.

În 2025, gazul rusesc a reprezentat 45% din importurile totale de gaze ale Uniunii Europene, incluzând atât livrările prin conducte, cât și GNL. În ciuda sancțiunilor și a planurilor de reducere a dependenței, Rusia rămâne al doilea furnizor de GNL al blocului comunitar.

În paralel, Statele Unite și-au consolidat poziția pe piața europeană, devenind al doilea mare furnizor de gaze, în timp ce Norvegia rămâne lider, cu 31% din importuri. SUA au ajuns la o cotă de 28%, iar Rusia la 14% din totalul importurilor de gaze ale UE.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.