Ansamblul aduce un mix de locuire, retail, servicii și hotel într-una dintre cele mai dinamice zone ale Timișoarei.
Hubix intră ca investitor strategic în prima fază a City of Mara Forum, parte a unui proiect mixed‑use dezvoltat de Alber Holding în zona Calea Aradului din Timișoara, într-o locație deja validată de proximitatea Iulius Town. Prima etapă a proiectului are o valoare de peste 20 milioane de euro, iar întregul ansamblu depășește 100 milioane de euro GDV.
Proiectul include 91 de unități rezidențiale, spații comerciale și de servicii, aproximativ 191 de locuri de parcare subterane și un sistem de share‑parking care permite utilizarea flexibilă a locurilor în funcție de intervalele orare. Construcția a început în martie 2026, iar finalizarea primei faze este estimată pentru T4 2027.
„City of Mara Forum este exact tipul de proiect în care vrem să fim prezenți: partener puternic, locație validată, produs lichid și o structură urbană care nu depinde de o singură sursă de cerere”. – Daniel Tudor, Founding Partner & Chief Investment Officer Hubix
Ansamblul face parte dintr-un proiect urban mai amplu dezvoltat de Alber Holding pe o suprafață de 1,5 hectare. Include patru clădiri rezidențiale, un street mall de aproximativ 4.600 mp, funcțiuni de servicii și o componentă hotelieră internațională – Hampton by Hilton. Proximitatea față de Iulius Town și United Business Center susține cererea pentru locuire, retail și servicii, într-o zonă deja validată de trafic, consum și prezența companiilor internaționale.
,,Am construit conceptul City of Mara Forum ca un proiect în care locuirea, retailul, serviciile și spațiile comune să funcționeze împreună, într-un concept modern unitar care să răspundă nevoilor clienților noștri”. – Luisa Berar, CEO Alber Holding
Modelul de valorificare al proiectului este flexibil: componenta rezidențială poate fi monetizată prin vânzare individuală, pachete pentru investitori buy‑to‑let sau, în funcție de evoluția pieței, prin structuri de tip build‑to‑rent.
Pentru Hubix, intrarea în Timișoara marchează extinderea strategiei de investiții în orașe regionale, după proiecte în Sibiu, Cluj‑Napoca și parcuri de retail regionale. Compania are în prezent peste 30 milioane de euro equity investit și proiecte cu o valoare cumulată de peste 200 milioane de euro GDV.
Alber Holding este un dezvoltator cu peste 30 de ani de activitate, peste 100 de proiecte și aproximativ 10.0000 de unități vândute. Grupul este activ în dezvoltări rezidențiale și mixed-use, cu dezvoltări finalizate de ansambluri imobiliare în Timișoara, Arad, Oradea, Brașov și Cluj-Napoca.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.