FacebookTwitterLinkedIn

Reemora Spa & Hammam a însemnat o investiție de 1,5 milioane de euro și face parte dintr-un proces amplu de dezvoltare a hotelului.

Spa-ul se întinde pe o suprafață de 1.380 mp. Facilitățile includ o piscină semi-olimpică interioară cu bar, hammam, jacuzzi, saună uscată și umedă, cameră salină, bazin rece, fântână de gheață, dușuri senzoriale, zone de relaxare și o selecție exclusivă de tratamente și ritualuri wellness.

„Reemora Spa este o investiție într-un  mod diferit de a livra experiența de ospitalitate. Ne-am dorit să creăm un spațiu care să răspundă așteptărilor unui public sofisticat, dar și să ridice standardele pieței locale printr-un concept coerent, premium și profund personalizat. Reemora Spa & Hammam este susținută de o investiție de 1,5 milioane de euro și marchează o mișcare strategică în direcția creșterii valorii percepute a produsului hotelier. Contextul confirmă direcția: o creștere de 20% a vânzărilor și o evoluție pozitivă a tarifului mediu zilnic, indicând o consolidare clară pe segmentul premium”, explică Rim Daoud, Head of Hospitality Nawaf Salameh Family Office.

Hotelului Alexandrion Experience Sinaia este parte din Nawaf Salameh Family Office. Hotelul se bazează pe un model de destinație integrată, capabilă să livreze experiențe atât pentru segmentul leisure, cât și pentru cel corporate, cu o capacitate de până la 1.000 de oaspeți. Portofoliul de cazare cuprinde 168 de camere și apartamente.

În anul 2017, Alexandrion Group și-a extins activitatea în domeniul ospitalității prin preluarea emblematicului Hotel New Montana din Sinaia, o destinație cu o tradiție de peste 40 de ani în industria hotelieră. În urma unui amplu proces de renovare, hotelul a fost redeschis în 2023 sub noua identitate Alexandrion Experience.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.