Sandra Paul confirmă încă o dată statutul său de una dintre cele mai valoroase sportive ale noii generații, obținând trei medalii de aur la Campionatul Național de Kaiac-Canoe Juniori U16, 4-7 mai 2026, la Bascov, județul Argeș, în probele individuale:
🥇 K1 FJ II – 500 m
🥇 K1 FJ II – 1000 m
🥇 K1 FJ II – 3000 m fond
Elevă în clasa a IX-a, la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, Sandra Paul face parte din echipa de kaiac a CSM București, unde se antrenează și concurează constant la nivel de elită juvenilă. Prin aceste rezultate, palmaresul său ajunge la 22 de medalii de aur câștigate în ultimii cinci ani în competițiile naționale de kaiac, confirmând consecvența unui parcurs construit prin disciplină, muncă și performanță susținută.

Dincolo de sport, Sandra Paul este o elevă eminentă și membră a echipei de robotică Quantum Robotics, una dintre cele mai performante echipe românești de profil. Echipa a reprezentat România la nivel internațional și s-a remarcat prin rezultate de top în domeniul roboticii și inovației tehnologice, fiind medaliată cu locul 3 la competițiile mondiale FIRST Tech Challenge din Houston, SUA, 29 aprilie-2 mai 2026. Anul trecut a obținut locul 1 la competiția internațională de robotică FIRST Lego League din Grecia, mai 2025.
Sandra Paul vorbește deschis despre nevoia de susținere reală a tinerilor performeri, atât în educație, cât și în sport: „Toată lumea spune că trebuie să investim în tineri, dar nu se investește destul nici în educație, nici în sport.”
Povestea Sandrei Paul este exemplul unei generații care performează simultan în sport și tehnologie, într-un context în care rezultatele sunt adesea obținute prin eforturi personale și civice, cu parteneriate și sponsorizări ale companiilor private care iubesc sportul și educația.