O proprietate istorică din Transilvania a fost readusă la gloria de odinioară cu sprijinul localnicilor și poate fi o destinație de vacanță pentru oricine-și dorește un sejur cu totul special.
Conacul transilvănean salvat la începutul anilor 2000 de organizația caritabilă pentru conservare Mihai Eminescu Trust (MET), patronată anterior de Rege pe vremea când era Prinț de Wales a zăcut abandonat timp de decenii. Unul dintre cele mai importante proiecte de restaurare pentru MET și președinta sa de atunci, autoarea și artista Jessica Douglas-Home, această lucrare exemplară a fost recunoscută în 2006 cu un premiu Europa Nostra. Restaurarea a fost realizată în întregime de meșteri locali, folosind materiale și metode tradiționale. Proiectul a fost condus și gestionat de arhitectul conservator Jan Hülsemann, precum și de autorul și conservatorul William Blacker, care era la acea vreme directorul MET.
Ascuns într-o vale verde a Transilvaniei, Conacul Apafi din Mălâncrav spune una dintre cele mai impresionante povești de salvare a patrimoniului rural românesc. Clădirea, odinioară abandonată și aproape pierdută, a fost readusă la viață printr-un efort comun al comunității locale și al organizației Mihai Eminescu Trust (MET), care a decis la începutul anilor 2000 să o restaureze folosind exclusiv meșteri din sat și tehnici tradiționale. Astăzi, conacul este o reședință nobilă care nu doar că a supraviețuit ruinelor, ci a redevenit un simbol al identității transilvănene, recunoscut la nivel european prin premiul Europa Nostra din 2006.
Deși forma actuală a conacului datează din secolul al XIX-lea, istoria sa este mult mai veche. Cercetările realizate în timpul restaurării au scos la iveală urmele unui complex medieval extins, cu grajduri, un turn și piloni masivi ai porții de intrare, elemente caracteristice marilor gospodării nobiliare din Transilvania. Conacul a aparținut inițial familiei princiare Apafi, una dintre cele mai influente familii ale regiunii, iar ulterior a trecut în proprietatea familiei Bethlen, care l-a transformat într-o reședință elegantă, decorată cu fresce inspirate din Vechiul Testament. În subsol se păstrează și astăzi fragmente dintr-un toc de ușă din secolul al XVII-lea, o mărturie a continuității arhitecturale.
Secolul al XIX-lea a adus însă perioade dificile. Aflat în proprietatea contelui Haller, conacul a fost grav avariat în timpul revoltelor din 1848. Câțiva ani mai târziu, călătorul britanic Charles Boner descria clădirea ca fiind „eviscerată”, o ruină impresionantă, dar tristă. După o restaurare modestă, în jurul anului 1920, conacul a fost cumpărat de Biserica Luterană, iar în 1949 a fost confiscat de regimul comunist și transformat în sală sătească. O bucătărie din beton a fost adăugată pe latura estică, dar lipsa de întreținere a dus la degradarea rapidă a clădirii, care a fost în cele din urmă abandonată.
Renașterea a început în anul 2000, când MET a achiziționat conacul cu acordul bătrânilor satului, care au cerut ca acesta să fie restaurat. Sub conducerea Jessicăi Douglas-Home, proiectul a fost coordonat de arhitectul conservator Jan Hülsemann și de scriitorul și conservatorul William Blacker. Specialiști britanici în restaurare au contribuit cu expertiză, însă esența proiectului a fost implicarea meșterilor locali, care au folosit tehnici tradiționale de zidărie, tâmplărie și finisaj. Această abordare a permis nu doar salvarea clădirii, ci și revitalizarea unor meșteșuguri pe cale de dispariție.
Astăzi, Conacul Apafi impresionează prin simplitatea și eleganța sa. Clădirea lungă, cu un singur etaj ridicat pe un subsol înalt, este dominată de o loggie deschisă orientată spre sud, care oferă priveliști superbe asupra grădinii și a peisajului rural. Deși reconstruit în secolul al XIX-lea, conacul păstrează farmecul reședințelor transilvănene de la sfârșitul secolului al XVII-lea, influențate de arhitectura vieneză și de estetica habsburgică. Interiorul, restaurat cu grijă, păstrează atmosfera unei case nobiliare rurale, cu biblioteci în nișe adânci, camere luminoase și o relație directă cu grădina.
Conacul nu poate fi separat de satul Mălâncrav, care găzduiește cea mai mare comunitate săsească rămasă în Transilvania după migrațiile masive din anii ’90. La câțiva pași de conac se află biserica evanghelică fortificată, celebră pentru picturile murale din secolul al XIV-lea, unele dintre cele mai bine păstrate din regiune. Altarul principal include portretele donatorilor și stemele familiei Apafi, dovadă a legăturii strânse dintre nobilii maghiari și comunitatea săsească locală.
