Audiențele televiziunilor la nivel național au scăzut simțitor în luna aprilie comparativ cu martie, pe fondul încălzirii vremii. Aceasta i-a determinat pe români să renunțe la telecomandă. Toate marile televiziuni au suferit pierderi de audiență.
În aprilie, ratingul general al Pro TV a pierdut 54.850 de persoane față de luna precedentă. Este cea mai mare scădere de pe piața TV. Totuși, Pro TV a rămas lider cu o medie de 521.440 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media.
Antena 1 și Kanal D au pierdut 30.760, respectiv 23.720 de persoane, păstrându-și locurile în topul audienței naționale.
Cei trei mari jucători ai pieței TV au avut o cotă de piață (vizionare) de 41%, la nivelul lunii precedente. Adică, 41% dintre românii care s-au uitat la TV (pe telecomandă), în aprilie, au urmărit unul dintre cele trei programe dintr-un total de 80 de televiziuni măsurate de Kantar Media.
Nici televiziunile de știri n-au reușit să evite pierderile de audiență: România TV (-20.300 persoane), Antena 3 CNN (-21.070 persoane) și Realitatea Plus (-9.120 persoane).
Aceste scăderi au avut loc într-o lună dominată de criza politică internă, care a culminat cu depunerea moțiunii de cenzură de către PSD și AUR împotriva guvernului Bolojan.
Digi24 a reușit să frâneze căderea, obținând un plus de doar 960 de telespectatori față de martie. De asemenea, B1 TV a intrat în top 15, câștigând 260 de persoane. Sunt creșteri minore în cazul celor două stații de știri.
Televiziunile mici de știri au înregistrat ratinguri specifice:
TVR Info: 6.200 telespectatori pe minut
Euronews: 4.630 telespectatori pe minut
Prima News: 1.340 telespectatori pe minut.
Alte televiziuni care au pierdut telespectatori în aprilie față de martie: Antena Stars (-16.340), DigiSport 1 (-5.500), Happy Channel (-14.920), Film Cafe (-4.040), AMC (-1.960), Pro Cinema (-4.580) și TVR 1 (-5.450).
Televiziunile cu cele mai mari audiențe la nivel național – aprilie 2026
Cifrele reprezintă media telespectatorilor pe minut pentru fiecare televiziune, în cursul lunii aprilie 2026
| Televiziunea | Numărul de telespectatori pe minut |
| Pro TV | 521.440 |
| Antena 1 | 364.600 |
| Kanal D | 303.930 |
| Romania TV | 181.560 |
| Antena 3 CNN | 118.130 |
| Realitatea Plus | 98.150 |
| Antena Stars | 85.440 |
| DigiSport 1 | 81.900 |
| Happy Channel | 71.330 |
| Digi 24 | 64.940 |
| Film Cafe | 49.130 |
| AMC | 43.250 |
| Pro Cinema | 38.620 |
| TVR 1 | 34.570 |
| B1TV | 33.470 |
Sursa: Kantar Media