FacebookTwitterLinkedIn

MACAR STOIANOV
Vicepreședinte maib

La maib, leadershipul este definit de clientul aflat în centru, de oameni, inovație,
agilitate și de un parteneriat solid cu toți actorii economici.

Maib marchează 35 de ani de activitate. Cum ați descrie această evoluție?

Pentru maib, această evoluție este o călătorie de transformare intensă și definitorie. Un parcurs de succes marcat de provocări care ne-au testat reziliența, de momente care ne-au unit, de eșecuri din care am învățat rapid și de succese care ne-au validat direcția. Este drumul prin care am crescut, ne-am maturizat și ne-am reinventat constant. Acești 35 de ani înseamnă pentru noi o reinventare continuă: de la o bancă tradițională la un lider digital, construit în jurul soluționării și anticipării nevoilor reale ale oamenilor și afacerilor. Am evoluat odată cu țara. În 2026, Republica Moldova marchează 35 de ani de independență. Un sistem bancar solid este un pilon esențial al unei economii funcționale, iar maib a avut constant un rol activ în această construcție: am facilitat circulația capitalului, am finanțat investiții și am susținut dezvoltarea afacerilor, contribuind direct la creșterea economică, la îmbunătățirea calității vieții și la bunăstarea cetățenilor noștri.  În termeni concreți, maib acordă peste 37% din totalul creditelor din țară, dintre care peste 36% sunt acordate persoanelor fizice, iar aproximativ 39% – persoanelor juridice. Totodată, banca deține circa 43% din rețeaua de POS terminale și platforme de comerț electronic, prin care se realizează aproximativ 44,3% din plățile cu cardul la nivel național. De-a lungul timpului, am susținut mii de afaceri din agricultură, industrie, comerț, energie, HoReCa, IT și altele. Am fost alături de clienți la toate etapele: și în perioade de creștere, și în momente dificile, oferind stabilitate și încredere. Acesta rămâne modelul nostru: să creștem împreună cu clienții și să creăm oportunități reale de dezvoltare. Cea mai puternică validare o reprezintă relațiile de lungă durată cu aproape 1,3 milioane de clienți, unii fiind alături de noi de 35 de ani.

Care este rolul maib la dezvoltarea economiei Moldovei?

Rolul echipei maib în dezvoltarea economiei Moldovei este unul structural și sistemic. O bancă, lider de piață precum maib, este simultan o oglindă a economiei și un catalizator al acesteia, un reper esențial al progresului. În esență, rolul nostru este să mobilizăm capitalul și să îl direcționăm către investiții care generează creștere. De la economii individuale, la antreprenori, IMM-uri și companii mari care dezvoltă proiecte de anvergură și creează noi locuri de muncă în țară. Această circulație a capitalului este motorul real al creșterii economice.

Dincolo de intermediere, am pus țara noastră pe harta piețelor internaționale, am contribuit la atragerea capitalului – prin instrumente precum primul împrumut subordonat de acest tip în Moldova și primele emisiuni de obligațiuni corporative. Maib atrage fondurile și garanții de la instituții internaționale reputabile cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI), Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), Corporația Financiară Internațională (IFC), Corporația Internațională pentru Finanțarea Dezvoltării (DFC) etc. În paralel, contribuim activ la conectarea Moldovei la ecosistemul financiar internațional – de la dezvoltarea pieței de capital până la inițiative precum Bursa Internațională a Moldovei. În acest context, integrarea europeană apare ca o evoluție firească, reflectată în alinierea continuă la cele mai bune practici în guvernanță, gestionarea riscurilor, dezvoltarea produselor și crearea unor experiențe centrate pe client.

“Pentru maib, viitorul înseamnă două lucruri simultan: consecvență și transformare.”

Maib este percepută ca un lider al digitalizării. Ce a stat la baza acestei transformări?

Transformarea se bazează pe trei piloni: oamenii maib – cu scop clar și curaj de a construi; tehnologia – ca instrument de rezolvare a problemelor reale; și modelul operațional – centrat pe agilitate și valori autentice. Toate converg spre un singur obiectiv: experiența clientului. Am dezvoltat „banca în  buzunar” – maibank și maib business, ca experiențe integrate, nu simple produse digitale, fiind recunoscuți la nivel internațional prin multiple premii – pentru al 11-lea an consecutiv Global Finance declară maib Cea mai bună bancă în Moldova, iar an de an maib este premianta Euromoney și The Banker la diverse categorii.   

Astăzi, majoritatea interacțiunilor sunt online: de la conturi la credite și management financiar. Aproape un milion de clienți folosesc maibank, iar sute de mii interacționează zilnic cu banca. Peste 81% din creditele de consum pentru persoane fizice sunt acordate online, iar recent am lansat și creditarea online pentru unele segmente de microîntreprinderi și IMM-uri.  În paralel, acordăm prioritate siguranței și protecției datelor, pentru că încrederea este fundamentul bankingului digital.

Următorul pas este utilizarea inteligentă a datelor și integrarea inteligenței artificiale. Explorăm și dezvoltăm treptat soluții de inteligență artificială pentru procese precum vânzări, antifraudă și suport clienți, iar ami – asistentul virtual din maibank – reprezintă un prim pas în această direcție. AI ne ajută să construim produse mai relevante, mai rapide și mai personalizate. Vom continua să lansăm noi funcționalități care vor crește și mai mult nivelul de confort al clienților. AI nu doar accelerează schimbarea, ci ne ajută să construim produse mai relevante, mai rapide și mai personalizate.

Cum arată maib astăzi, din perspectiva performanței și a relației cu clienții?

Maib este liderul pieței bancare din Republica Moldova pe toate segmentele – Retail, Corporate și Business Banking, deservind peste 1,2 milioane de clienți retail, circa 60.000 întreprinderi mici și mijlocii și peste 700 corporate. Avem o cotă de piață de circa 35% din totalul activelor din sistemul bancar. Dar, dincolo de cifre, cel mai important indicator pentru noi rămâne încrederea. Faptul că sute de mii de clienți aleg zilnic să interacționeze prin maibank spune mai mult decât orice statistică. Posibilitatea de a obține un credit sau de a deschide un depozit online este o dovadă clară că bankingul devine tot mai simplu, mai accesibil și mai integrat în viața de zi cu zi.

Această realitate arată că relația noastră cu clienții este bazată pe încredere și parteneriat. Suntem conectați la obiectivele lor, îi susținem în momentele importante și, la rândul nostru, învățăm din feedbackul lor direct, inclusiv prin meetupuri periodice cu clienții, apeluri privind experiența trăită după vizita în sucursale etc. Chiar și atunci când apar provocări, alegem transparența și îmbunătățirea continuă. Această deschidere a consolidat o relație autentică, în care clientul este cu adevărat în centrul deciziilor noastre. Iar ca rezultat, maib este în topul celor mai iubite bănci din țară și se clasează în top 3 cele mai iubite branduri la nivel național.

Cum ați descrie cultura organizațională a maib?

Cultura maib  este ceea ce ne diferențiază și reprezintă unul dintre cele mai puternice avantaje competitive. Suntem un business de oameni, pentru oameni. Tot ceea ce facem este construit de oameni și livrat către oameni, fie că vorbim despre clienți sau despre echipele noastre.

Împreună cu 100 de colegi din echipa top și middle management am definit un scop comun clar: să creăm oportunități pentru ca oamenii și afacerile să crească și să prospere. Ne propunem să devenim o companie tehnologic avansată, centrată pe om. Acest obiectiv îl urmărim prin trei direcții fundamentale: furnizarea de soluții financiare și de lifestyle simple și inteligente, dezvoltarea continuă a oamenilor noștri și contribuția la bunăstarea economiilor în care operăm. Valorile noastre sunt clare și consecvente: centrarea pe client, orientarea pe rezultat, spiritul de echipă, inovația, agilitatea, transparența și împuternicirea oamenilor.

Acestea nu sunt doar principii declarate, ci criterii reale de decizie și comportament în organizație. Am construit un model de lucru bazat pe agilitate, responsabilitate și autonomie. Echipele sunt încurajate să ia decizii, să experimenteze și să învețe rapid.

Punem oamenii în centru – atât clienții, cât și angajații – și investim constant în dezvoltarea lor, în leadership și într-un mediu în care performanța și autenticitatea coexistă.

Cum vedeți viitorul maib și al sistemului bancar?

Pentru maib, viitorul înseamnă două lucruri simultan: consecvență și transformare. Consecvență  în ceea ce ne definește – modul nostru de a fi și valorile noastre, în special centrarea pe client, care rămâne fundamentul modelului nostru. Și transformare, în felul în care serviciile bancare sunt oferite . Vedem un viitor în care acestea devin din ce în ce mai invizibile – integrate natural în viața de zi cu zi, fără fricțiune. Un viitor în care datele și inteligența artificială permit cicluri mult mai profunde de înțelegere a clientului maib, în care banca și clientul se cunosc mai bine ca oricând, iar serviciile devin hiperpersonalizate și anticipative. Acest ciclu creează o relație mai strânsă, mai relevantă și mai continuă între noi și client, construită în timp pe valoare și încredere.

Tehnologia și datele vor continua să accelereze fundamental această transformare. Inteligența artificială, automatizarea și personalizarea vor redefini complet experiența clienților noștri.  Dar în centrul tuturor acestor schimbări va rămâne un element stabil: încrederea în maib. Așadar, direcția maib este clară: să fim instituția care definește standardele viitorului serviciilor bancare într-o economie în transformare și un partener relevant pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul economic european, să creștem, să inovăm și să rămânem parteneri ai dezvoltării clienților noștri. Pentru că atunci când clienții noștri cresc, crește economia țării. Iar când economia crește, crește întreaga societate. Acesta este și mesajul nostru aniversar: „Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib”.

*Conținut sponsorizat