FacebookTwitterLinkedIn

Un eveniment de speed networking organizat la București va reuni peste 1.500 de antreprenori în cadrul a 20 de runde de interacțiuni structurate, cu obiectivul de a genera aproximativ 30.000 de contacte directe într-o singură seară și de a stabili un record Guinness World Records.

Potrivit estimărilor organizatorilor, participanții reprezintă companii cu o cifră de afaceri cumulată de peste 1,2 miliarde de euro, iar evenimentul ar putea declanșa colaborări comerciale estimate la peste 10 milioane de euro în următoarele șase luni, care să genereze un impact local de peste 500.000 de euro în economia capitalei.

Evenimentul este programat pe 27 mai la Romexpo, la inițiativa antreprenorului Vlad Mihălăchioiu, fondatorul Romanian Business Club și propune un format intensiv de interacțiune între companii, cu accent pe eficiența economică a conexiunilor generate.

Structura evenimentului presupune 20 de runde de networking, ceea ce ar conduce la aproximativ 30.000 de interacțiuni directe într-un interval de câteva ore. Conform datelor agregate din edițiile anterioare și din comunitatea organizatorului, fiecare participant obține, în medie, între 8 și 12 contacte relevante de business. „Pentru noi, nu evenimentul în sine este produsul. Produsul este viteza cu care 1.500 de firme se pun în mișcare unele către altele”, a declarat Vlad Mihălăchioiu pentru Forbes România.

Eficiența formatului este evaluată prin indicatori specifici de performanță, afirmă organizatorii. Costul per conexiune relevantă este estimat la aproximativ 12,5 euro, raportat la un preț mediu al biletului de 250 de euro și la 20 de interacțiuni per participant. „Rata de continuare a discuțiilor după eveniment depășește 60%, iar aproximativ 20% dintre interacțiunile relevante se transformă în colaborări comerciale directe, în timp ce alte 30% generează recomandări către terți. Speed networking-ul nu e social, e sales funnel condensat în 90 de minute”, a mai spus Vlad Mihălăchioiu pentru Forbes România.

Profilul participanților indică o concentrare semnificativă de capital economic. Cei 1.500 de antreprenori reprezintă companii cu o cifră de afaceri cumulată estimată la peste 1,2 miliarde de euro, majoritatea fiind IMM-uri cu venituri între 500.000 și 10 milioane de euro. Domeniile de activitate reflectă structura economiei reale: comerț și distribuție, servicii profesionale, IT și digital, producție industrială, construcții, agribusiness, HoReCa, precum și sectoare emergente precum healthtech și fintech. Aproximativ 30% dintre participanți provin din zona startup-urilor și scale-up-urilor, în timp ce 70% sunt companii mature, ceea ce sugerează un mix între inovație și experiență. Estimările organizatorilor indică o contribuție cumulată a acestor firme de circa 0,5% la PIB-ul României.

La nivel local, impactul economic imediat este estimat la peste 500.000 de euro, generat prin cheltuieli pentru cazare, restaurante, transport și servicii conexe în București. Aproximativ 40% dintre participanți provin din afara capitalei, ceea ce contribuie la aceste cifre. Dincolo de efectele directe, organizatorii indică și un impact asupra ecosistemului de afaceri, prin accelerarea formării de parteneriate și a colaborărilor intersectoriale, într-un interval de timp comprimat.

În cazul validării recordului de către Guinness World Records, evenimentul ar putea avea și o componentă de vizibilitate internațională pentru mediul antreprenorial românesc.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.