FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul auto francez Renault a anunţat că veniturile în primul trimestru al acestui an au crescut în ritm anual cu 7,3%, mult peste aşteptări, avansul livrărilor către partenerul Nissan compensând perturbarea producţiei la marca sa low-cost Dacia.

În perioada ianuarie-martie 2026, veniturile grupului s-au situat la 12,53 miliarde de euro (14,66 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 11,69 miliarde de euro. La rate de schimb constante, veniturile au urcat cu 8,8%, arată agențiile de presă internaționale și Agerpres.

Evoluţiile foarte bune vin pe fondul majorării vânzărilor către parteneri, inclusiv producţia modelului Nissan Micra în fabricile Renault, şi distribuţia vehiculelor pentru Geely în Brazilia, care au contribuit cu 5,9 puncte procentuale la creşterea din primul trimestru. Astfel, veniturile la divizia auto au crescut cu 6,5% în primul trimestru din acest an, la 10,81 miliarde de euro.

Divizia de servicii financiare, Mobilize Financial Services, a generat venituri de 1,72 miliarde de euro, un avans de 13%.

De asemenea, compania a beneficiat de pe urma noului Clio 6, care se vinde la un preţ mai ridicat decât al generaţiei precedente.

Totuşi, volumele de vânzări ale grupului au scăzut, după ce închiderea la începutul anului a Strâmtorii Gibraltar pentru transportul maritim, din cauza vremii nefavorabile, a afectat aprovizionarea cu componente pentru fabrica companiei din Maroc, precum şi livrările de vehicule din acea unitate. Vânzările grupului au totalizat 546.183 unităţi, un declin anual de 3,3%, reflectând perturbările de la Dacia, în timp ce mărcile Renault şi Alpine au raportat creşteri.

Vânzările mărcii Dacia au scăzut cu 16,3% în primul trimestru din acest an, la 145.335 unităţi, afectate de condiţiile meteo severe care au dus la dificultăţi logistice şi perturbări ale producţiei.

Vânzările mărcii Renault au urcat cu 2,2%, la 397.602 unităţi, datorită cererii pentru vehicule electrice (EV) şi vehicule comerciale uşoare, în timp ce marca Alpine a raportat un avans al vânzărilor de 54,7%, datorită succesului modelului A290.

Grupul a confirmat obiectivele din acest an, inclusiv o marjă operaţională de aproximativ 5,5%, în scădere de la 6,3% in 2025, şi un flux de numerar la divizia auto de aproximativ un miliard de euro, comparativ cu 1,47 miliarde de euro în urmă cu un an.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.