FacebookTwitterLinkedIn

Peste 50 de state se vor reuni la Santa Marta, în Columbia, pentru prima conferință globală dedicată unui posibil plan de eliminare treptată a combustibililor fosili, într-un moment în care tensiunile geopolitice și criza energetică pun sub presiune securitatea energetică mondială.

Evenimentul are loc pe 28 și 29 aprilie și reunește atât state producătoare de petrol și gaze, cât și economii dependente de importuri energetice. Printre participanți se numără Australia, Canada, Norvegia, Brazilia, Mexic, Turcia și Vietnam, alături de state europene precum Germania, Franța și Marea Britanie.

Conferința este însă marcată de absența unor actori majori, precum Statele Unite, China, Arabia Saudită și Rusia, ceea ce ridică întrebări privind impactul real al discuțiilor.

Întâlnirea are loc pe fondul unei crize energetice globale declanșate de tensiunile din Orientul Mijlociu și de blocajele din Strâmtoarea Ormuz, descrisă de Agenția Internațională pentru Energie drept „cel mai mare șoc al aprovizionării cu petrol din istorie”. Creșterea prețurilor și temerile privind securitatea aprovizionării au readus în prim-plan dependența globală de petrol, gaze și cărbune.

Ministrul mediului din Columbia, Irene Vélez Torres, a declarat că actuala criză a dat conferinței „o relevanță mai mare”, transformând-o într-un spațiu necesar pentru dialog deschis între producători și consumatori de energie.

Deși aproape 200 de țări au convenit la COP28 (2023)să renunțe treptat la combustibilii fosili, implementarea acestui angajament rămâne dificilă. Investițiile în energie verde au crescut, însă emisiile globale au atins niveluri record în 2025, iar unele state revin temporar la cărbune pentru a-și asigura necesarul energetic.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.