FacebookTwitterLinkedIn

Știați că bebelușii care fac educație acvatică din primele luni de viață ating unele etape de dezvoltare mai repede decât alți copii? Cercetările Universității Griffith din Australia arată că cei mici își dezvoltă abilitățile de comunicare cu 11 luni mai devreme, orientarea cu până la 20 de luni mai devreme și abilitățile matematice cu aproximativ 6 luni mai devreme.

Prima activitate independentă a bebelușului tău

Educația acvatică este singura activitate motrică permisă în primele luni de viață, fără riscuri de accidentare.

Medicii pediatri o recomandă datorită flotabilității apei, care susține corpul bebelușului, reduce presiunea asupra articulațiilor și îi permite să își miște liber brațele și picioarele.

Prin stimulări blânde, adaptate vârstei și stării bebelușului de la o sesiune la alta, cei mici își dezvoltă musculatura, descoperă echilibrul și capătă încredere în forțele proprii.

Magia se observă și dincolo de activitatea în bazin. Părinții povestesc că bebelușii au un somn mai liniștit, un apetit mai echilibrat și o stare generală de bine.

Apa – locul de joacă preferat de bebeluși

În cei 14 ani de activitate și 3 cluburi operaționale, am observat cât de adaptabili sunt, de fapt, copiii.

Bebelușii nu au frică de apă, iar reflexul înnăscut de scufundare îi ajută ca până la vârsta de 6 luni să nu inhaleze apă, coordonându-și instinctiv respirația și mișcările.

La Acvatic Bebe Club Dorobanți, sesiunile se desfășoară individual, în piscina dedicată unui singur bebeluș. Experiența începe în camera de aclimatizare, unde copilul se acomodează cu temperatura și umiditatea. Apa este menținută constant la 34°C și este igienizată prin electroliză salină și ozon, pentru confortul pielii sensibile a celor mici.

Activitățile urmează metoda ABC, dezvoltată și perfecționată continuu de o echipă multidisciplinară de medici, psihologi și terapeuți pe baza experienței acumulate și a feedbackului părinților.

Joacă, încredere și explorare

Pentru tot mai mulți părinți, educația acvatică devine una dintre primele experiențe împărtășite cu bebelușul lor. Uneori începe din dorința de a-i oferi copilului cel mai bun start, alteori este un cadou inedit oferit de cei dragi. Indiferent de circumstanțe, rămâne o experiență unică, în care copilul descoperă mișcarea, încrederea și bucuria de a explora apa în ritmul său.