Ansamblul va cuprinde 200 de vile pe o suprafață de 14 hectare, iar primele 15 unități sunt deja construite, urmând să fie finalizate în toamna anului 2026.
Proiectul include șapte tipuri de locuințe, cu suprafețe construite între 142 și 220 mp și loturi între 322 și 557 mp, fiecare vilă având grădină proprie și două locuri de parcare sau garaj. Toate unitățile sunt proiectate pentru eficiență energetică și vor fi dotate cu panouri fotovoltaice de 5 kWh și pompe de căldură.
„România este pentru noi o lecție continuă de dezvoltare. În cei 20 de ani de experiență, fiecare proiect pe care l-am dezvoltat ne-a arătat cum oamenii sunt tot mai pregătiți pentru un stil de viață complet distinct. Așadar, este acum momentul ca Glenwood Estate să prindă contur. Am început cu primele 15 unități pentru lansarea oficială, astfel încât oamenii să poată vedea și, mai ales, să simtă atmosfera acestui ansamblu rezidențial special. Suntem bucuroși că putem participa la piața locală cu un proiect rezidențial conceput în jurul ideii de viață aparte și cu mult sens – un stil de viață care, credem noi, va deveni tot mai prezent în România. Și de aceea, acest proiect este foarte important pentru noi” – Didier Balcaen, CEO & Cofondator Speedwell
Prima fază a proiectului include 50 de vile, iar zona de facilități, un Private Club cu cafenea, Kids Club, piscină semi‑olimpică și o promenadă pe malul lacului este programată să fie deschisă în primăvara anului 2028.
„Am conceput acest proiect pornind de la responsabilitatea față de mediu și generațiile viitoare, implementând soluții tehnologice avansate pentru fiecare locuință. Obiectivul nostru este să demonstrăm că un stil de viață premium poate fi, în același timp, unul cu emisii reduse’’. – Jan Demeyere, Cofondator, Arhitect & Partener Speedwell
Speedwell, dezvoltator imobiliar premium cu rădăcini belgiene, continuă să își extindă portofoliul în România și Polonia, cu proiecte rezidențiale, mixed‑use și industriale în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Varșovia. Cu o experiență de peste zece ani pe piața din România, compania a dezvoltat peste 5.500 de apartamente și 160.000 mp de birouri și retail, investițiile cumulate depășind 2 miliarde de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.