FacebookTwitterLinkedIn

Austria a început eliberarea unei părți din rezervele sale strategice de petrol, prima tranșă fiind achiziționată de OMV Aktiengesellschaft la prețul pieței, în contextul tensiunilor din piața globală a energiei.

Potrivit Ministerului Economiei de la Viena, este vorba despre 56.000 de tone de petrol, parte dintr-un volum total de 325.000 de tone pe care statul a decis să îl pună la dispoziție în cadrul unei acțiuni coordonate de Agenția Internațională a Energiei pentru stabilizarea pieței petroliere.

Măsura vine pe fondul escaladării conflictului din Iran și al perturbărilor în aprovizionarea globală, inclusiv în zona Golfului Persic și a Strâmtoarea Ormuz, un punct-cheie pentru transportul petrolului la nivel mondial.IEA

Autoritățile austriece dau asigurări că, în prezent, aprovizionarea este stabilă, însă avertizează că eventualele întreruperi prelungite ale lanțurilor de distribuție ar putea începe să afecteze Europa în perioada următoare. Estimările indică posibile scăderi ale ofertei, în special pentru motorină și kerosen, începând cu luna mai.

Decizia de eliberare a rezervelor a fost aprobată de Parlamentul austriac la finalul lunii martie, iar cantitatea totală pusă la dispoziție reprezintă aproximativ 2% din stocurile strategice ale țării. Aceste rezerve sunt concepute să acopere consumul național pentru circa 90 de zile, iar utilizarea lor integrală ar reduce acest interval cu aproximativ 11 zile.

Conform acordului, OMV, care operează singura rafinărie din Austria, va utiliza petrolul achiziționat pentru a produce și comercializa combustibili exclusiv pe piața internă, în încercarea de a limita impactul crizei asupra consumatorilor locali.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.