Am ales să scriem despre economisire, în Revista de Educație Financiară a BNR, pentru a îndrepta atenția cititorilor noștri, câtuși de puțin, către perspective ce nu dau greș, în ciuda propensiunii către consum din societatea actuală, acel consum care să fie obținut acum, imediat, „la un click distanță”, eventual prin credit instant – așa cum sună, adeseori, campaniile de marketing. Partea frumoasă este că, în lumea digitală, tot „la un click distanță” se află și conturile de economisire, de investiții sau plasamentele financiare pentru viitor. Pentru a prefigura un consum sporit și bunăstare în viitor.
Indiferent ce acțiuni întreprindem și ce alegeri facem în viața de zi cu zi, acestea sunt întotdeauna decizii prin care alocăm resursele între prezent și viitor. Adică între consum, pe de o parte, dorind să obținem mai multe satisfacții în prezent, și economisire sau investire, pe de altă parte, având în minte satisfacții mai mari de care să ne bucurăm în viitor. Tot timpul pendulăm între dorința de a beneficia acum de ceea ce dispunem și perspectiva unor beneficii sporite mai târziu.
Economisirea nu este, însă, doar o simplă acumulare de resurse, un fel de „bani albi pentru zile negre”, ci este baza economică a formării capitalului necesar producției și dezvoltării, pentru a beneficia de un consum sporit în viitor, iar „zilele negre” să fie și ele albe, precum banii. În acest sens, economisirea cultivă valori morale și comportamente economice, precum răbdare, precauție, chibzuință, disciplină.
În ciuda virtuților sale, economice și morale, economisirea nu a beneficiat dintotdeauna de cinstirea rolului său. De exemplu, pentru J. M. Keynes, creatorul macroeconomiei în urmă cu aproape un secol, economisirea era subminată de un „paradox” care pune în umbră beneficiile sale, incontestabile de altfel în întreaga gândire economică de până atunci. Prin „paradoxul economisirii”, Keynes punea sub semnul întrebării rolul cheie al economisirii în susținerea investițiilor și a creșterii economice. Și din acest motiv, economisirea merită reabilitată, în pofida dominanței consumului din zilele noastre.
În sfera privată și la nivel de individ sau familie, consumul pe datorie este totuși limitat, din rațiuni obiective care țin de durata vieții noastre active, sau prin forța normelor legale și procedurale. În schimb, asistăm la deteriorarea severă a comportamentelor asimilate economisirii în sfera politicilor publice. Mă refer la situația finanțelor publice, marcată de permanentizarea deficitelor bugetare și a datoriilor publice, ca efect al politicilor bugetare expansioniste promovate de aceleași teorii keynesiene. Începând din a doua jumătate a secolului XX, politicile publice au reflectat gândirea macroeconomică de tip keynesian și prevalența calculului politic, așa cum arată teoria alegerii publice.
Doar rareori și probabil întâmplător, finanțele publice au cunoscut poziții de echilibru sau excedente bugetare, contrar atitudinilor de responsabilitate și disciplină financiară specifice economisirii. Astfel, deficitul bugetar și datoria publică au devenit noua regulă macroeconomică în mai toate țările lumii.
La nivel global, datoria guvernamentală brută se apropie de borna de 100% din PIB. Continuă să se îndatoreze nu doar statele emergente și în curs de dezvoltare, precum China, dar și țările dezvoltate, datoria SUA având o pondere globală de circa o treime. Pe un trend similar, UE a înregistrat, în ultimii douăzeci de ani, creșterea datoriei publice cu circa 15 puncte procentuale, la peste 80% din PIB, însă ascensiunea datoriei în UE s-a produs totuși cu un ritm mai moderat, de sub 1 punct procentual anual. În context, România a înregistrat, în ultimii ani, cea mai rapidă creștere a datoriei publice dintre țările Uniunii Europene.
În aceste condiții, economisirea și valorile responsabilității economice trebuie reabilitate, astfel încât să ghideze politicile publice în atingerea obiectivelor cheie de sustenabilitate financiară. Atunci când statul face dovada responsabilității, prin bugete publice credibile și sustenabile, transmite populației și firmelor un mesaj coerent în favoarea disciplinei financiare. Altminteri, se deschide insidios capcana populismului economic, iar politicile publice recurg doar la soluții facile și pe termen scurt, bazate pe consum și deficite bugetare, în detrimentul investițiilor și al echilibrelor macroeconomice.
Tocmai de aceea, educația financiară trebuie să reprezinte un obiectiv strategic pentru o societate civilizată, atât în ceea ce privește cultivarea comportamentelor adecvate de economisire și investire, la nivel de individ și în sfera mediului de afaceri, cât și în promovarea unor politici publice sănătoase, în consonanță cu principiile economiei de piață și ale sustenabilității financiare.
Deși suntem, grație tehnologiei, doar „la un click distanță” de achizițiile de consum și gestiunea conturilor de economisire și investiții, educația financiară este indispensabilă pentru decizii corecte, iar dobândirea acesteia nu este la fel de spontană precum tehnologia, cerând eforturi consecvente.
Educația financiară este un angajament asumat la nivelul Băncii Naționale a României și al statului român, prin Strategia Națională de Educație Financiară, la împlinirea căreia contribuim și prin aceste proiecte editoriale, având convingerea că dezvoltarea României se sprijină pe o gândire economică sănătoasă, atât în rândul populației, cât și al decidenților preocupați de politici publice sustenabile.
