FacebookTwitterLinkedIn

SUA au căutat să obţină o suspendare de 20 de ani a programului iranian de îmbogăţire a uraniului în vederea unui acord pentru a pune capăt războiului împotriva Iranului, a dezvăluit presa americană luni, după eşecul discuţiilor din weekend de la Islamabad.

SUA şi Israelul au declanşat o ofensivă de anvergură împotriva Iranului în 28 februarie, preşedintele american Donald Trump motivând că Iranul dezvoltă o bombă atomică, ceea ce Teheranul dezminte. Trump a spus că nu va permite niciodată ca Iranul să dispună de arma nucleară, arată AFP și Agerpres.

Vicepreşedintele american J.D. Vance a plecat duminică fără niciun rezultat de la discuţiile purtate cu Iranul, principalele puncte de blocaj vizând în special redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi programul nuclear iranian.

Potrivit presei americane, care citează responsabili apropiaţi discuţiilor desfăşurate sâmbătă la Islamabad, Washingtonul a cerut Teheranului să se angajeze să nu îmbogăţească uraniu timp de 20 de ani.

Această pauză de 20 de ani ar fi fost însoţită de o relaxare a sancţiunilor, relevă publicaţia Wall Street Journal.

În schimb, Iranul s-a declarat dispus să-şi suspende activităţile nucleare doar pe durata a cinci ani, indică New York Times.

Aceste propuneri dezvăluite de presa de peste Ocean apar ca o versiune diluată a cerinţelor formulate public de Donald Trump, care a cerut Iranului să renunţe definitiv la ambiţiile sale nucleare.

În 2018, în timpul primului său mandat la Casa Albă, Trump a retras SUA din acordul nuclear încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, un text ce prevedea o relaxare treptată a sancţiunilor în schimbul unor limitări stricte în privinţa îmbogăţirii uraniului şi al unui control întărit asupra instalaţiilor ţării.

Iranul a exclus deja orice fel de restricţii cu privire la dreptul său de a îmbogăţi uraniu în cadrul a ceea ce afirmă că este un program nuclear civil.

Rusia şi-a reiterat luni disponibilitatea de a găzdui pe teritoriul său uraniul iranian îmbogăţit în cadrul unui eventual acord de pace între Washington şi Teheran.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.