Loviturile americano-israeliene l-au ucis luni pe şeful informaţiilor Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC), a anunţat luni armata ideologică iraniană.
Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice: „Comandantul general Majid Khademi, puternicul şi instruitul şef al organizaţiei de informaţii a IRGC, a devenit martir în atacul terorist criminal al inamicului americano-sionist, astăzi în zori”, potrivit Agerpres.
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a menţionat că a fost informat de şeful Statului major al armatei că forţele israeliene l-au „eliminat” pe Khademi.
El a spus că Majid Khademi era vinovat în mod direct pentru atacurile mortale cu rachete împotriva civililor israelieni.
„Gardienii Revoluţiei împuşcă civili şi noi eliminăm capii teroriştilor. Liderii Iranului trăiesc într-un stat al persecuţiei. Vom continua şi îi vom vâna unul câte unul”, a spus Katz.
Între timp, Statele Unite, Iranul şi un grup de mediatori regionali discută despre termenii unei eventuale încetări a focului pentru o perioadă de 45 de zile ce ar putea conduce la o încetare permanentă a războiului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.