Programul „Acces direct” (luni – vineri, orele 17 – 19), prezentat de Simona Gherghe, a înregistrat un rating urban de 5,1%, peste „La Măruță” (Pro TV) și „Teo Show” (Kanal D).
Cel mai numeros public al edițiilor „Acces direct” a fost format din persoane cu vârste între 55 și 64 de ani: 23,3%. Este cea mai mare pondere pentru această grupă de vârstă față de emisiunile concurente. De altfel, orășenii de peste 65 de ani au fost în proporție de 22,2% (a doua cifră procentuală după „Teo Show”).
Grupa de vârstă 35 – 44 de ani a avut o cotă de 14,6%, iar orășenii între 45 și 54 de ani au deținut o pondere de 13,5%. Tinerii între 18 și 24 de ani au fost în proporție de 5,6%, o cotă mai mare decât la Pro TV și Kanal D.
Ponderea femeilor a fost de 68,8% în mediul urban, mai mare decât „La Măruță”, dar mai redusă decât la „Teo Show”.
Publicul cu studii superioare a fost în proporție de 21,1%, iar cel cu studii medii de 50,5%. „Acces direct” a avut o cotă a publicului cu studii superioare mai redusă decât la emisiunile de la Pro TV și Kanal D.