FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul de bere, împreună cu ENGIE Building Solutions, a instalat pompe de căldură pentru a reduce emisiile și a optimiza consumul energetic, în fabricile din Craiova și Ungheni.

Demersul are ca obiectiv reducerea consumului de energie și creșterea eficienței proceselor de producție, prin modernizarea unor echipamente și introducerea unor sisteme moderne de pompe de căldură de înaltă capacitate.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 12 milioane de euro, o parte provenind din fonduri nerambursabile (PNRR).

Noile instalații permit producerea apei calde utilizate direct în procesul de pasteurizare — una dintre cele mai importante, dar și energo-intensive etape, din producția berii. Prin această integrare, procesele devin mai eficiente, mai stabile și mult mai puțin dependente de sursele convenționale de energie.

Pornind de la auditul energetic, se estimează că soluția va genera o reducere de peste 40% a consumului total de energie,în procesele specifice, față de anul de referință 2022, și vor fi evitate aproximativ 3.000 tone de CO₂ anual (Scope 1 și 2, market‑based), calcul obținut conform metodologiei GHG Protocol.

 „Acest proiect reflectă modul în care înțelegem sustenabilitatea la HEINEKEN România: nu ca pe un obiectiv separat, ci ca pe un element central al modului în care ne operăm businessul. Prin integrarea tehnologiilor de recuperare a energiei direct în procesele de producție, creștem eficiența, reducem impactul asupra mediului și consolidăm reziliența operațională a fabricilor noastre pe termen lung”, subliniază Boris Miloushev, Managing Director HEINEKEN România.

Recunoscut pentru brandul de bere Heineken®, grupul are un portofoliu de peste 300 de mărci internaționale, regionale și locale de bere și cidru.

În România, compania este prezentă din anul 2003, cu un portofoliu divers de mărci produse în principal în fabricile din Craiova, Ungheni și Miercurea Ciuc.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.