FacebookTwitterLinkedIn

Agenția de marketing digital și comunicare IDEOLOGIQ a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 5 milioane de euro, în creștere cu 12% față de anul precedent, la care au contribuit integrarea și maturizarea unor investiții realizate în ultimii ani în tehnologie și produse proprii.

Pentru anul 2026, IDEOLOGIQ vizează o creștere de 10% atât la nivelul veniturilor, cât și al profitului, în linie cu obiectivele stabilite la începutul acestui an. Mai mult, compania urmărește menținerea unui nivel ridicat de retenție a clienților în susținerea unui model de business predictibil.

Strategia de business vizează o aliniere mai atentă între industriile deservite și tipul de parteneriate dezvoltate, punând accent pe proiecte în care colaborarea pe termen lung generează valoare reală pentru ambele părți. În zona de dezvoltare, IDEOLOGIQ își concentrează eforturile pe optimizarea și scalarea diviziilor existente, în special a celor aflate în etapă de creștere, valorificând sinergiile interne și extinzând capabilitățile relevante. 

„2025 a fost un an în care am crescut sănătos, alături de clienții noștri. Pentru noi, performanța nu vine din volume, ci din parteneriate solide, în care impactul muncii noastre se vede direct în businessul clientului. Dincolo de indicatorii de creștere, continuitatea colaborărilor, reflectată în faptul că peste 90% dintre clienți rămân alături de noi, validează consistența și relevanța modelului nostru de business. Pentru 2026, ne-am propus să ne concentrăm pe consolidarea acestor relații și pe creșterea eficienței, pentru a susține o dezvoltare predictibilă și scalabilă”, a declarat Adrian Apostol, fondator IDEOLOGIQ.

Anul 2025 a evidențiat o delimitare tot mai clară în piață între companiile orientate preponderent spre execuție și cele care integrează marketingul ca funcție strategică în business. În acest context, IDEOLOGIQ și-a extins componenta de consultanță și strategie față de anii anteriori, colaborând cu organizații care își construiesc direcția pe termen mediu și lung.

„Observăm o polarizare tot mai clară în piață între abordările centrate pe execuții tactice și cele în care marketingul este integrat în strategia de business. Ne-am aliniat deliberat celei de-a doua direcții, unde putem construi pe termen lung, valida prin testare și genera rezultate măsurabile, dincolo de livrarea unor campanii punctuale. În paralel, analizăm oportunități noi de investiții, pe care le vom comunica pe măsură ce vor fi validate și lansate”, a spune și Adrian Ichim, fondator IDEOLOGIQ.

Compania a ales să reducă treptat proiectele punctuale în favoarea parteneriatelor extinse, în cadrul cărora impactul este măsurabil și susținut pe termen lung. 

În paralel, compania a continuat să investească în tehnologie, în special în zona de e-commerce și loializare, unde proiectele dezvoltate împreună cu clienții au început să genereze rezultate vizibile în business.

IDEOLOGIQ este o agenție de marketing digital și comunicare cu experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de tehnologie și comunicare digitală, în piețele din regiunea SEE-CEE, în special în: România, Moldova, Grecia, Cipru, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia, Austria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Printre clienții agenției se numără: Raiffeisen Bank, Cencora Alliance Healthcare, Boehringer-Ingelheim, Novo Nordisk, Green Group, Castrol, Michelin, Porsche Inter Auto, Medsana, Schneider Electric, Signal Iduna, Willo sau Zipper. Începând din anul 2022, agenția IDEOLOGIQ face parte din grupul La Poste, având ca acționar majoritar compania Mediaposte Hit Mail SA.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.