FacebookTwitterLinkedIn

Pakistanul este ţara cu cel mai ridicat nivel de poluare a aerului din lume în 2025, cu concentraţii de particule PM2.5 de până la 13 ori mai mari decât nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform unui studiu realizat de firma elveţiană de monitorizare a calităţii aerului IQAir.

IQAir a anunţat în raportul său anual că 13 ţări şi teritorii au menţinut nivelurile medii de PM2.5 la standardul OMS de mai puţin de 5 micrograme pe metru cub anul trecut, faţă de şapte în 2024. Dar un număr de 130 de ţări şi teritorii monitorizate din 143 nu au respectat ghidul OMS, arată Reuters și Agerpres.

Pe locurile doi şi trei trei în acest clasament al poluării s-au plasat Bangladesh şi Tadjikistan. Ciadul, statistic ţara cu cea mai mare poluare a aerului din 2024, s-a clasat pe locul patru în 2025, dar scăderea concentraţiilor de PM2.5 de anul trecut este posibil să fie rezultatul unor lacune în date.

În martie anul trecut, Statele Unite au închis un program global de monitorizare care compila date privind poluarea colectate de la clădirile ambasadelor şi consulatelor lor, invocând constrângeri bugetare. “Pierderea datelor din martie a făcut să pară că a existat o scădere semnificativă a nivelurilor de PM2,5 (în Ciad), dar adevărul este că nu ştim”, a declarat Christi Chester Schroeder, autorul principal al raportului IQAir.

Decizia SUA a eliminat o sursă primară de date pentru multe ţări predispuse la poluarea prin smog, iar Burundi, Turkmenistan şi Togo au fost excluse din raportul din 2025 din cauza lacunelor de informaţii.

Oraşul Loni din India este declarat în raport drept cel mai poluat oraş din lume în 2025, cu niveluri medii de PM2,5 de 112,5 micrograme, urmat de Hotan în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei, cu 109,6 micrograme.

Primele 25 de oraşe cele mai poluate din lume se aflau toate în India, Pakistan şi China.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.