Directoratul OMV Petrom a propus distribuirea unui dividend total brut de 0,0578 lei pe acțiune pentru anul financiar 2025, conform propunerii finale privind alocarea profitului și plata unui dividend special.
Propunerea va fi înaintată spre aprobare acționarilor în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, programată pentru 28/29 aprilie 2026, după ce a fost aprobată de Consiliul de Supraveghere al companiei pe 17 martie.
Dividendul total propus este compus din două componente:
- 0,0466 lei pe acțiune – dividend de bază, în creștere cu 5% față de anul precedent;
- 0,0112 lei pe acțiune – dividend special, în scădere cu 44% comparativ cu anul anterior.
În total, dividendul propus pentru 2025 este cu 10,2% mai mic decât cel aferent anului precedent.
Potrivit companiei, distribuția reprezintă aproximativ 40% din fluxul de numerar din activitățile de exploatare al Grupului OMV Petrom pentru 2025 și implică un randament al dividendului de aproximativ 5,8%, calculat la prețul de închidere al acțiunii de 0,995 lei din 30 decembrie 2025.
Politica de dividende până în 2030
Compania își menține strategia de remunerare a acționarilor, care prevede creșterea dividendului de bază cu 5%–10% pe an până în 2030, în funcție de performanța financiară și de necesarul de investiții.
În același timp, dividendele totale (de bază și speciale) sunt estimate să reprezinte între 40% și 70% din fluxul de numerar din activitățile de exploatare în fiecare an, media pentru perioada 2022–2030 fiind de aproximativ 50%.
Reprezentanții companiei au precizat că distribuirea unor dividende speciale depinde de evoluția pieței și de capacitatea companiei de a finanța planurile de investiții, menținând în același timp o poziție financiară solidă pe termen lung.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.