Acțiunile gigantului american Meta au urcat cu peste 2% după apariția unor informații potrivit cărora compania analizează concedierea a peste 20% din angajați, în încercarea de a compensa costurile tot mai ridicate ale investițiilor în inteligența artificială.
Potrivit unor surse citate de presa internațională, mai mulți directori ai companiei le-au cerut liderilor seniori să pregătească planuri de reducere a personalului. Informațiile au generat volatilitate pe bursă: titlurile Meta au scăzut inițial cu aproape 4%, înainte de a reveni pe creștere.
Reprezentanții companiei au respins însă scenariile, catalogându-le drept „speculative”. „Este un raport despre abordări teoretice”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.
La finalul lui 2025, Meta avea aproximativ 79.000 de angajați, astfel că o reducere de peste 20% ar putea afecta mai mult de 15.000 de persoane. Ar fi cea mai amplă rundă de concedieri de la finalul lui 2022, când CEO-ul Mark Zuckerberg a eliminat 11.000 de locuri de muncă, în cadrul strategiei denumite „anul eficienței”.
Posibilele concedieri vin într-un moment în care Meta își accelerează investițiile în infrastructura necesară dezvoltării inteligenței artificiale. Compania estimează că va aloca în 2026 între 115 și 135 de miliarde de dolari pentru acest segment, aproape dublu față de anul anterior.
Investițiile fac parte dintr-un efort mai amplu al marilor giganți tehnologici — Amazon, Alphabet și Microsoft — care intenționează să cheltuiască împreună aproximativ 700 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea AI.
Mark Zuckerberg a declarat că 2026 va fi un an-cheie pentru Meta în cursa globală pentru inteligență artificială, obiectivul companiei fiind dezvoltarea unei „superinteligențe personale”.
Meta nu este singura companie care își ajustează structura de personal în contextul AI. În 2026, mai multe companii tehnologice au anunțat reduceri semnificative de personal. Block a concediat aproximativ 4.000 de angajați pentru a eficientiza procesele prin AI, Amazon a eliminat circa 16.000 de posturi, iar Atlassian a redus personalul cu 10%, redirecționând resurse către proiecte de inteligență artificială
Potrivit firmei de consultanță Challenger, Gray & Christmas, AI a fost deja invocată ca motiv pentru peste 12.000 de concedieri în Statele Unite în acest an.
În ultimii ani, Meta și-a mutat accentul de la metavers către inteligența artificială, după ce pariul inițial pe realitatea virtuală nu a livrat rezultatele așteptate. Compania a redus bugetele și personalul din divizia Reality Labs, în timp ce investește masiv în dezvoltarea de modele AI și în atragerea de talente din industrie.
Analiștii consideră că eventualele concedieri ar putea marca o schimbare structurală în sectorul tehnologic. „Dacă Meta reduce personalul în timp ce crește investițiile în AI, este un semnal clar că inteligența artificială devine un motor major al productivității”, arată o analiză Jefferies.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.