FacebookTwitterLinkedIn

UniCredit Consumer Financing și Hyundai Auto România au încheiat un parteneriat prin care persoanele fizice din România pot achiziționa vehicule Hyundai prin credit oferit de instituția financiară, disponibil direct în rețeaua de distribuitori autorizați ai mărcii.

Programul de finanțare este disponibil începând din luna martie și permite accesarea unor credite în lei de până la 300.000 de lei, cu o perioadă maximă de rambursare de cinci ani. Dobânda pornește de la 4,49% pe an și este fixă pe întreaga durată a creditului.

Potrivit companiei, clienții pot aplica pentru finanțare direct în showroom-urile Hyundai, prezentând doar cartea de identitate, în cazul în care veniturile pot fi verificate în baza de date ANAF, iar răspunsul la solicitarea de credit poate fi obținut pe loc.

În cazul creditelor de până la 150.000 de lei nu este necesar un avans, în timp ce pentru sumele care depășesc acest prag se solicită un avans minim de 10% sau 20%, în funcție de valoarea finanțării. Oferta include și posibilitatea atașării unei asigurări de viață finanțate, care oferă protecție în situații precum șomajul, pierderea capacității de muncă sau decesul.

„Creditul auto este unul dintre pilonii centrali ai strategiei noastre pentru următorii ani, iar dezvoltarea acestui segment reprezintă o direcție în care investim constant energie și atenție. Este un domeniu dinamic care ne impulsionează să găsim soluții mai simple și mai accesibile pentru clienții noștri”, a declarat Emil Mitescu, CEO UniCredit Consumer Financing.

Teodor Brusalis, Director General Hyundai Auto România, a subliniat că parteneriatul are rolul de a simplifica procesul de achiziție pentru clienți.

„Parteneriatul cu UniCredit Consumer Financing reflectă angajamentul Hyundai de a oferi clienților din România nu doar tehnologii moderne și mobilitate sustenabilă, ci și soluții de finanțare care să facă procesul de achiziție mai simplu și mai accesibil”, a spus acesta.

UniCredit Consumer Financing, parte a Grupului UniCredit din România, este activă din 2008 și oferă credite de consum, carduri de credit și finanțări pentru achiziția de bunuri printr-o rețea de peste 2.000 de locații și peste 350 de parteneri intermediari de credit.

Hyundai Auto România, parte a Grupului Țiriac, este importatorul mărcii Hyundai pe piața locală din 1994. La nivel global, Hyundai Motor Company este prezentă în peste 200 de țări și are aproximativ 120.000 de angajați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.