FacebookTwitterLinkedIn

Frontera, producătorul din industria de panificație din zona de Sud-Est a României, mizează pe segmentul produselor premium.

Pentru 2025, compania anunță o cifră de afaceri de 12,2 milioane de euro. În acest an, oficialii companiei au anunțat că se vor focusa extinderea gamei de panificație congelată destinată partenerilor din retail și HoReCa.

Structura veniturilor Frontera reflectă o prezență pe ambele segmente de piață: 65% din cifra de afaceri este generată de divizia B2B, în timp ce restul de 35% provine din segmentul B2C, susținut de rețeaua celor 27 de magazine proprii din județele Brăila și Galați. Compania a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri 12,2 milioane de euro, un avans de peste 6% comparativ cu exercițiul financiar anterior.

„Pentru noi, a duce mai departe tradiția brutăriei familiei aici, în Brăila, înseamnă la a doua generație să înțelegem profund cum se transformă nevoile oamenilor. Astăzi, pâinea a redevenit un aliment funcțional. Consumatorii sunt mult mai educați și atenți la sănătatea sistemului digestiv și caută maiaua autentică cu fermentație lungă și produse cu un aport ridicat de proteine și fibre”, a declarat Alexandru Stancu, CEO Frontera.

Pâinea cu maia și panificația congelată premium se numără printre tendințele anului 2026 și indică o schimbare majoră în preferințele consumatorilor. Conform raportului internațional SIGEP World Bakery, panificația devine o componentă strategică a experienței culinare. Consumatorii caută produse „clean label” (etichetă curată), realizate prin procese naturale și cu ingrediente care aduc un plus de nutriție.

Piața de panificație dă semne de maturizare, potrivit reprezentanților companiei Frontera. Deși volumele de consum stagnează, valoarea crește prin orientarea consumatorilor către produse premium. Aceștia aleg calitatea în detrimentul cantității, investind în produse cu gust autentic, fapt demonstrat de succesul pâinii de 2 kg, care a trecut de la un produs de ocazie la unul solicitat zilnic.

„Desigur, avem și provocări reale. Lipsa acută a forței de muncă calificate ne forțează să regândim modul în care lucrăm. Însă soluția noastră nu este să facem compromisuri la rețete, ci să integrăm automatizarea, digitalizarea și chiar inteligența artificială în procesele operaționale. Tehnologia ne ajută în spate, în producție și management, tocmai pentru ca pe raft să putem păstra meșteșugul artizanal intact”, recunoaște antreprenorul Alexandru Stancu.

Frontera activează în sectorul local de panificație de peste 20 de ani. În prezent, compania are o echipă formată din 230 de angajați și operează o rețea proprie de 27 de brutării în Galați și Brăila. Compania are parneteriate cu peste 1.000 de magazine, fiind furnizor și pentru marile lanțuri de magazine precum Kaufland, Mega Image, Profi sau Carrefour.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.