Arhitectul chilian Smiljan Radić Clarke a fost desemnat câștigătorul Premiului Pritzker pentru Arhitectură în 2026, cea mai prestigioasă distincție considerată „Nobel”-ul din domeniul său.
Recunoașterea vine ca o confirmare a unei cariere dedicate explorării materialelor, percepției spațiului și relației subtile dintre construcție și peisaj. Radić, născut și stabilit în Santiago, conduce studioul care îi poartă numele încă din 1995 și devine astfel al doilea chilian recompensat cu acest premiu, după Alejandro Aravena. Opera lui Radić este adesea descrisă ca fiind una a tăcerii și a sugestiei, în care experiența directă a spațiului precede orice explicație. Clădirile sale par să vorbească prin atmosferă, lumină și textură, nu prin gesturi formale evidente. Vizitatorii sunt invitați să descopere arhitectura sa prin mișcare și percepție, nu prin interpretări imediate.
În același timp, Radić se remarcă printr-o sensibilitate aparte față de materialitate. Proiectele sale combină elemente industriale cu materiale brute sau locale, generând structuri care par uneori fragile, provizorii sau abia așezate pe sol. Această aparentă vulnerabilitate este însă intenționată și devine parte din poezia construcțiilor sale.
De-a lungul carierei, arhitectul a surprins prin proiecte neconvenționale, precum pavilionul său în formă de gogoașă realizat pentru Serpentine Galleries din Londra sau restaurantul Mestizo din Santiago, susținut de bolovani masivi. Deși unii observatori au considerat la început că lucrările sale par neterminate, juriul Pritzker a subliniat caracterul lor „optimist și discret plin de bucurie”.
Radić este al cincilea arhitect latino-american care primește acest premiu în aproape jumătate de secol de existență. De la Philip Johnson, primul laureat în 1979, până la nume precum Zaha Hadid sau Norman Foster, Pritzker a recompensat figuri marcante ale arhitecturii mondiale. În ultimii ani, însă, juriul a ales să evidențieze creatori mai puțin vizibili, dar cu o contribuție profundă la arhitectura contemporană.
Printre proiectele sale reprezentative se numără Teatro del Bíobío din Concepción, o clădire care, odată cu lăsarea serii, se transformă într-un volum luminos datorită fațadei sale semitranslucide. Radić a realizat și extinderea Muzeului de Artă Precolumbiană din Santiago, intervenție apreciată pentru modul în care îmbină respectul pentru patrimoniu cu o viziune contemporană.
Materialele naturale joacă un rol esențial în multe dintre lucrările sale. Restaurantul Mestizo este susținut de bolovani uriași proveniți dintr-o carieră locală, iar Casa Pite, situată pe coasta chiliană, pare să se nască din stânca pe care este așezată. Radić afirmă că modul în care folosește materialele depinde întotdeauna de contextul locului, fiecare sit având propria încărcătură istorică și simbolică.
Recunoașterea internațională a venit în 2014, când Radić a fost invitat să proiecteze Pavilionul Serpentine, devenind unul dintre cei mai tineri arhitecți selectați vreodată pentru această comandă. Pavilionul său, o structură translucidă din fibră de sticlă sprijinită pe pietre masive, a atras atenția lumii arhitecturale și i-a consolidat reputația.
De atunci, Radić a lucrat în Europa și Statele Unite, semnând proiecte variate, de la un magazin emblematic pentru Alexander McQueen în Miami până la un pavilion gonflabil pentru Bienala de Arhitectură din Chile. În prezent, dezvoltă proiecte în Marea Britanie, Spania, Elveția și Albania, inclusiv un ansamblu rezidențial de mari dimensiuni.
Victoria sa vine la zece ani după ce Alejandro Aravena, compatriotul său, a câștigat același premiu. Radić consideră că succesul lui Aravena a avut un impact major asupra arhitecților chilieni, deschizând noi perspective internaționale. Aravena, care prezidează acum juriul Pritzker, l-a descris pe Radić drept un creator cu „originalitate radicală”, capabil să transforme neașteptatul în evidență.