FacebookTwitterLinkedIn

Anul trecut, retailerul Carrefour a inițiat proiectul „De aici, de aproape”, prin care aduce bunătățile micilor artizani pe rafturile magazinelor sale. În prezent, programul reunește 290 de artizani, în peste 30 de localități cu peste 4.000 de produse.

Proiectul „De aici, de aproape” a fost demarat în septembrie 2025, la Piatra Neamț, cu 9 producători ultra-locali, artizani ai produselor precum miere, produse de panificație, ulei, șerbeturi. Astăzi, proiectul funcționează în 140 de magazine la nivel național și se adresează micilor antreprenori locali.

Elena Drăgușanu, împreună cu soțul său, fac parte din această comunitate a proiectului „De aici, de aproape”. Cei doi au început afacerea în 2020, cu 6 familii de albine și cu multă pasiune pentru natură. Planul de business a fost pregătit de la zero pentru că cei doi nu aveau experiență anterioară în acest domeniu, studiind un an despre ce înseamnă apicultura și făcând cursuri de specialitate.

„Am făcut un curs de apicultură, ne întâlneam regulat cu alți apicultori în fiecare lună, pentru schimb de experiență, iar timp de 3 ani nu am produs nimic. Ne-am dedicat exclusiv formării. Prima producție a fost de 80 de kilograme de miere, pe care le vindeam prin târguri locale, la prieteni și cunoștințe. Dintr-o îndeletnicire s-a transformat, treptat, într-un business. Am înmulțit stupii, am deschis firma în 2021 și am încercat un proiect pe fonduri europene – prima dată nu am reușit, dar nu ne-am lăsat bătuți.”

Ulterior cei doi au reușit să acceseze fonduri europene care i-au ajutat să cumpere utilaje performante. Ce era la început un hobby cu câțiva stupi s-a transformat treptat într-o adevărată gospodărie apicolă, alcătuită astăzi din peste 100 de familii de albine, toate îngrijite cu răbdare, respect și responsabilitate.

Cei doi soți au aflat de programul „De aici, de aproape”, lansat de Carrefour, și au contactat retailerul în primăvara anului 2025 pentru a face parte din inițiativă. Câteva luni mai târziu, în vara 2025, mierea lor a apărut pe rafturile magazinelor Carrefour din Neamț.

„Printr-o cunoștință am aflat de acest proiect inițiat de Carrefour și am luat legătura cu reprezentanții. Piatra Neamț a fost prima locație unde a demarat programul „De aici, de aproape” și am fost și noi acolo. Avem la raft miere cu polen și propolis, polen uscat, păstură, faguri și chiar lumânări. Vânzările au avut un trend ascendent: mai întâi, clienții au luat pentru degustare, au încercat produsele, am organizat și promovări în magazin, iar acum lumea revine și cumpără constant.”

Elena spune că își dorește să păstreze mereu calitatea produselor, fiind un business care depinde de natură. Iar acest lucru, spune ea, se poate realiza cu ajutorul parteneriatului cu Carrefour – cel mai mare avantaj fiind faptul că nu sunt nevoiți să livreze produsele în toate magazinele din țară și să afecteze calitatea producției. Astfel că retailerul respectă capacitatea de producție și volumul pe care îl pot livra ei.

„Cel mai mare avantaj al parteneriatului este că nu suntem condiționați de o anumită cantitate și nu trebuie să livrăm în magazine din toată România. Când se termină un sortiment de miere, ne axăm pe celălalt, până la următoarea recoltă. Totul se mulează pe capacitatea noastră de producție și pe ritmul naturii. Este o satisfacție enormă: de câte ori ducem marfa în magazin, vin clienți la raft și avem bucuria să le spunem că noi suntem producătorul.”

De cealaltă parte, businessul Bunătăți Uscate a fost demarat în 2018 dintr-o nevoie foarte concretă a familiei Faur: produse curate pentru copiii lor, mai ales în perioada diversificării. Mihaela Faur a testat totul întâi acasă, cu cei mici, iar când și-a dat seama că există o problemă reală în piață, a luat decizia de a renunța la job pentru a construi businessul și, în același timp, să aibă mai mult timp pentru familie. Cu experiența anterioară dintr-o fermă zootehnică, Mihaela a făcut rapid pasul către producție și a investit într-un deshidrator profesional, punând bazele unui brand orientat către familii atente la ce pun în farfurie.

„Totul a pornit în 2018 din nevoia familiei noastre de produse curate, mai ales când copiii erau în perioada diversificării – ei au fost primii pe care am testat. Mi-am dorit și mai mult timp alături de ei, așa că am renunțat la job și am început să construiesc ceva al nostru. Aveam experiență dintr-o fermă zootehnică, am luat un deshidrator profesional și am pornit la drum. De 3-4 ani, principalul canal de vânzare e site-ul propriu. Ne mai ajută și bunicii la recoltarea materiei prime, iar cel mai vândut produs al nostru este și cel mai scump – ceea ce ne motivează să ne focusăm pe el și pe îmbunătățirea lui. Am investit tot ce am avut în aceste produse. Totul a fost din fonduri proprii, fără nicio finanțare. Atelierul nostru e casa bunicilor lui. Am recondiționat o șură veche: jos este atelierul, sus stăm noi, în aceeași curte cu casa părintească.”

Dezvoltarea a fost organică și pragmatică. La început, alimentele Bunătăți Uscate au fost vândute în magazine de profil și băcănii, iar în ultimii 3-4 ani Mihaela și-a dezvoltat canalul de vânzare cu un magazine online. Materia primă o ia preponderent din România (cum ar fi usturoiul din Teleorman) și își construiește întregul model în jurul susținerii producției locale: lucrează cu minimum 50 de producători români. Ciupercile, fuctele sălbatice și plantele pentru ceaiuri (flora spontană) sunt achiziționate din trei centre, colaborând cu culegători dedicați.

Echipa Bunătăți Uscate este mică, dar bine împărțită: au doi angajați, iar în familie rolurile sunt clare: soțul gestionează producția, materia primă, utilajele și operaționalul, Mihaela conduce partea de produs, rețete, poveste și dezvoltare.

Colaborarea cu Carrefour a venit ca o validare și ca un pas spre scalare. A simțit că este o colaborare construită pe nevoile businessului și a apreciat abordarea mai echitabilă pentru producători: oferirea unei piețe de desfacere fără costurile operaționale pe care le-ar fi avut dacă ar fi încercat să deschidă magazine proprii. Astfel că produsele Bunătăți Uscate au ajuns pe raftul magazinelor Carrefour în decembrie 2025.

„Am auzit de inițiativă și am fost abordați chiar înainte de lansarea programului în Cluj. Am dus noi prima comandă, am aranjat produsele pe raft și am făcut degustare în magazin. Ne-am simțit cu adevărat validați de această colaborare. De când am început acest parteneriat, comenzile au fost constante și am putut renunța la colaborări care nu erau eficiente. Simțim că avem curaj să luăm decizii de dezvoltare pe care nu eram la fel de siguri să le luăm până acum. Deși ne scoate din zona de confort, este un factor motivant către scalare. Carrefour ne oferă stabilitate și predictibilitate, iar anual avem o creștere mică, dar progresivă.”

Înainte de parteneriatul cu Carrefour, Mihaela vindea aproximativ 20-25.000 de unități pe an, iar după startul colaborării comenzile au devenit constante. Businessul are peste 50 de produse în portofoliu, în Carrefour fiind listate 11. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.