FacebookTwitterLinkedIn

Wizz Air a marcat în acest an Ziua Internaţională a Femeii prin operarea unei serii de zboruri cu echipaje exclusiv feminine pe mai multe pieţe din Europa.

În data de 8 martie, în 10 ţări (Ungaria, Marea Britanie, Italia, Republica Moldova, România, Germania, Macedonia de Nord, Slovacia, Austria şi Spania) zboruri Wizz Air au fost operate integral de echipaje feminine (comandant, copilot şi cinci însoţitoare de zbor), alături de reprezentante ale echipelor de operaţiuni la sol, evidenţiind rolul important pe care femeile îl au în toate funcţiile operaţionale ale companiei aeriene, potrivit Agerpres.

Zborul din România a fost operat de comandantul Mihaela şi copilotul Daniela, iar echipajul de cabină a fost format din Bianca, Adriana, Sonia, Iolanda şi Andrada-Emilia. Operaţiunile la sol au fost coordonate de Alexandra şi Elena Alexandra, în rolul de turnaround coordinators, iar activităţile front of house au fost asigurate de Andra şi Raluca, în timpul procesului de rotaţie al aeronavei.

Zborurile cu echipaj exclusiv feminin fac parte dintr-o iniţiativă anuală de lungă durată lansată de Wizz Air în 2022. Prin ediţia din acest an, compania marchează al cincilea an consecutiv al programului, continuând eforturile de a creşte gradul de conştientizare privind oportunităţile de carieră pentru femei în aviaţie şi de a combate stereotipurile de gen din industrie.

La nivel global, femeile reprezintă 4,7% dintre piloţi, 3,1% dintre inginerii de mentenanţă aeronautică şi 21,1% dintre controlorii de trafic aerian. Aceste cifre contrastează puternic cu structura generală a forţei de muncă, unde femeile reprezintă 49% dintre angajaţii aflaţi la început de carieră, dar şi cu domeniul mai larg al ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM), unde ele reprezintă 35% la nivel global .

Wizz Air îşi propune să consolideze diversitatea de gen în industria aviaţiei, continuând să crească ponderea femeilor în toate funcţiile din cadrul companiei. În martie 2026, femeile reprezentau 5,6% din totalul echipajelor de zbor ale companiei aeriene, reflectând o creştere constantă în ultimul deceniu şi poziţionând Wizz Air printre companiile aeriene cu performanţe bune în acest domeniu. Compania îşi menţine obiectivul pe termen lung de a ajunge la 7% piloţi femei până în 2030. În acelaşi timp, femeile reprezintă deja 68,5% din totalul echipajului de cabină.

Dincolo de operaţiunile de zbor, Wizz Air se concentrează şi pe creşterea reprezentării femeilor în roluri de conducere. Ponderea femeilor din top management (directori generali, directori, şefi de departamente) s-a dublat în ultimii douăzeci de ani, crescând de la 16,67% în 2006 la 36,21% în 2026. În acelaşi timp, ponderea femeilor în celelalte roluri din birouri a crescut de la 24,53% în 2006 la 41,18% în 2026.

Wizz Air operează o flotă de 262 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi în 2025 a transportat 68,6 milioane de pasageri în 2025. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.