FacebookTwitterLinkedIn

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut o convorbire telefonică vineri cu șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite, în cadrul căreia a solicitat sprijin pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene românești, astfel încât cetățenii români să poată reveni în siguranță acasă.

Convorbirea a avut loc în spiritul relației de prietenie și cooperare dintre România și Emiratele Arabe Unite, notează Agerpres, conform comunicatului Guvernului.

Guvernul României: „Prim-ministrul și-a exprimat deplina solidaritate cu poporul emirian în contextul actualelor evoluții de securitate din Orientul Mijlociu care au afectat și Emiratele Arabe Unite. Acesta a transmis un mesaj de susținere și a urat putere și reziliență pentru depășirea acestor momente dificile.”

Totodată, premierul a mulțumit personal șeicului Mohamed bin Zayed Al Nahyan și autorităților locale pentru sprijinul acordat cetățenilor români care locuiesc, muncesc sau se află ca turiști în Emiratele Arabe Unite.

Guvernul României: „Premierul Ilie Bolojan a solicitat sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene românești, astfel încât cetățenii români să poată reveni în siguranță acasă. Cei doi lideri au convenit să continue cooperarea și coordonarea pentru identificarea celor mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români aflați în regiune.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.