Cultura reprezintă o nișă apetisantă pentru puțini dintre noi, dar totuși are un magnetism puternic odată ce ne prinde în mreje. Așa aș traduce cifrele revelate de Barometrul de Consum Cultural proaspăt scos din cuptor de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.
Este cel mai important studiu despre consumul de cultură în România, reprezentativ pentru populația întregii țări, și trage un semnal de alarmă puternic. Studiul ne spune că aproximativ doi din trei români nu au participat vreodată la vreun program sau proiect de educație culturală.
Și totuși, dintre cei care au participat la activități culturale în 2024, o majoritate covârșitoare, mai precis 78%, a simțit că beneficiul cel mai important a fost cel al învățării directe, al acumulării de informații și de noțiuni noi despre artă și cultură. Iar pentru 70% dintre respondenți, dorința de a afla mai multe informații a adus cu sine o implicare mult mai mare în diferite inițiative culturale.
Deci cultura se lasă greu cucerită, dar și când reușește să atragă, o face cu toată forța, cu un efect de multiplicator convingător. Ca un reper macro, dacă dăm „zoom-out” și ne uităm de sus la noi înșine, cam un sfert din populația României constituie publicul receptiv la cultură în spațiul public. Iar eu îmi doresc să cresc acest public receptiv de cultură, prin orice mijloace. Chiar și prin povești de dragoste.
Pentru că acum mai bine de doi ani de zile, am pornit aici, printre file, în căutarea poveștilor de dragoste. De dragoste între locuitori și casele lor, între patrimoniu și cei care l-au construit, cei care l-au îngrijit, cei care l-au iubit și, poate, părăsit. Vă împărtășesc un nou episod al iubirii pentru cultură și pentru patrimoniu, printr-un manifest, o invitație, un îndemn: pentru o viață mai împlinită, consumați minimum 30 de minute de cultură pe săptămână. Intrați spontan într-o clădire monument istoric ce vă iese în cale. Luați cu voi pe cineva apropiat în explorarea unei galerii de artă, a unui muzeu. Citiți o carte și povestiți despre asta. Participați la un atelier cultural, la o conferință. Vizionați un spectacol de teatru, mergeți la operă, la un film de artă. Opriți-vă un pic lângă o statuie și admirați-o. Atunci când dați „scroll” în social media, curatoriați-vă conținutul, alegeți conștient la ce vă uitați. Chiar și pentru acele câteva secunde din care se compune atenția noastră dedicată unui singur subiect pe ecranul mai mic sau mai mare al telefonului nostru inteligent, construiți-vă un mic muzeu virtual și nu o să vă mai simțiți atât de epuizați după exercițiul de „scrolling”. Mai ales că telefonul, astăzi, are un efect de sucțiune asupra imaginației noastre, să încercăm să ne canalizăm resursele către frumos, fără a ignora realismul societății în care trăim și fragilitatea echilibrului nostru.
Dar indiferent de fragilitatea contemporană, este cert că o societate fără memorie se pierde. Atât sufletește, cât și într-un mod mult mai practic. Cultura e puntea noastră către trecut. Pare abstract, și totuși are consecințe în ceea ce suntem noi în prezent, ceea ce gândim și cum acționăm. Prin conectarea la cultura unui loc, pătrundem într-o lume în care ne întâlnim cu toții: imaginarul colectiv, unde orice formă de expresie prinde un sens împărtășit cu ceilalți.
Cine suntem? De unde venim? Încotro alegem să mergem? Ce ne leagă? Pentru ce merită să luptăm? Răspunsurile pot fi explorate doar conectându-ne la cultură și la patrimoniu, la lumea bogată în cunoaștere și semnificații, care ne susțin ca un fir afectiv țesut de generații de-a rândul.
Dacă ne gândim la arhitectură, acest fir afectiv țesut devine evident. Atunci când înțelegem influențele care au modelat stilurile clădirilor care ne înconjoară, știm să interpretăm realitatea din prezent și putem încerca (cu mai mult succes) să proiectăm viitorul. La fel se întâmplă cu muzica, cu tradițiile, cu artele, în general: atunci când le înțelegem prin relația lor cu istoria, în raport cu identitatea unui grup de oameni, dobândim capacitatea de decripta și de a participa la acte culturale în mod conștient. Doar în acest mod ne putem înțelege cultura noastră, dar și alte culturi diferite. Și așa putem să ajungem să valorificăm aceste înțelesuri pe care le căpătăm, în primul rând ființând cu folos în lumea modernă.
Iar soluția pentru această ființare valoroasă este în mâna noastră: cu orice vizită într-un muzeu, cu orice tur ghidat într-o zonă cu un trecut bogat, cu emoția pe care o resimțim când vedem un spectacol, asimilăm reperele și semnificațiile care fac din noi o comunitate, cu valori și amintiri comune. Conectându-ne o dată pe săptămână măcar jumătate de oră la cultură, contribuim la acest fir afectiv țesut de generațiile care ne-au precedat și îl dăm mai departe generațiilor care vor urma. Cablați împreună la cultură, scoatem la lumină, descoperim, consumăm, transmitem povești de iubire despre locuri, clădiri, amintiri și personalități uitate, dar care merită date mai departe. Atunci când știm cine suntem, avem încredere în viitor. Atunci când ne apropiem de cultura în care trăim și ajungem să o înțelegem, memoria colectivă nu ne poate fi distorsionată. Așa reînnodăm firul afectiv cu patrimoniul nostru, atât material, cât și imaterial. Prin înțelegere, curiozitate, prin emoție trăită și împărtășită. Iar cultura și patrimoniul ne trezesc toate aceste sentimente și mult peste.
Așa cum CNA ne-a lăsat de-a lungul timpului mesaje-cheie pentru sănătatea noastră, pe care subconștientul multora dintre noi le-a procesat: „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume”, „Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi”, mi-ar plăcea să se audă în eter și recomandarea #Aiciastat: „Pentru o viață mai împlinită, consumați minimum 30 de minute de cultură pe săptămână”.