În contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al închiderii succesive a spațiilor aeriene din mai multe state din regiune – Israel, Irak, Iran, Bahrain, Kuweit și Emiratele Arabe Unite, majoritatea operatorilor aerieni au anunțat anularea zborurilor cu plecare de pe Aeroportul Henri Coandă București.
Operatorii aerieni Animawings și Hisky au anunțat anularea zborurilor către Tel Aviv, programate sâmbătă și duminică. Astfel, vor fi anulate cursele Hisky 237 București – Tel Aviv, cu decolare programată sâmbătă seara, la ora 20:00, și Animawings A2700/A2701 București – Tel Aviv – București, de duminică, 1 martie.
„În actualul context geopolitic din Orientul Mijlociu, siguranța pasagerilor și a echipajelor noastre este prioritatea absolută. Deciziile privind revenirea la bază a zborului către Abu Dhabi și anularea cursei către Tel Aviv au fost luate preventiv, în baza informațiilor oficiale și în coordonare cu autoritățile aeronautice competente. Monitorizăm permanent evoluția situației și suntem în contact direct cu autoritățile aeronautice și instituțiile competente pentru a identifica cele mai sigure soluții pentru pasagerii afectați. Vom relua operarea zborurilor imediat ce condițiile de securitate o vor permite”a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer
Pasagerii aflați în Abu Dhabi, aferenți cursei charter AUH–OTP A24433, operată în favoarea touroperatorului Christian Tour, beneficiază de asistență la destinație din partea touroperatorului. Imediat ce condițiile de operare vor permite, AnimaWings va încerca organizarea unui zbor special pentru repatrierea acestora în condiții de siguranță. Pasagerilor li se recomandă să păstreze legătura permanentă cu touroperatorul și cu Ambasada României în Emiratele Arabe Unite. În ceea ce privește pasagerii afectați de anularea zborului TLV–OTP, având în vedere gravitatea situației din Israel, AnimaWings a luat legătura cu Ambasada României în Israel și cu Consulatul General al României la Haifa. Reprezentanțele diplomatice oferă sprijin cetățenilor români aflați în zonă.
Cursa WizzAir3267 București – Dubai, care ar fi trebuit să decoleze sâmbătă la ora 13:15, a fost anulată, după cum a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). O altă cursă, Animawings 4432 București – Abu Dhabi, care decolase în cursul dimineții, s-a întors la București din motive de siguranță. Pe parcursul zilei sunt așteptate să aterizeze mai multe curse ‘ferry’ (fără pasageri) ale unor companii aeriene cu baza în Israel, care să își parcheze în siguranță aeronavele pe aeroporturile din București, a mai menționat CNAB.
Compania aeriană Wizz Air a suspendat sâmbătă toate zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman, până la data de 7 martie inclusiv.
„Wizz Air confirmă că, în urma recentei escaladări a situației de securitate din Iran, compania aeriană suspendă toate zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman, cu efect imediat, până la data de 7 martie inclusiv. Compania aeriană monitorizează îndeaproape evoluția situației și rămâne în contact permanent cu autoritățile locale și internaționale, agențiile de siguranță aeriană, autoritățile de securitate și organismele guvernamentale relevante”, au anunțat reprezentanții operatorului aerian. Deciziile operaționale vor continua să fie revizuite, iar programul de zboruri poate fi ajustat pe măsură ce situația evoluează. “Siguranța și securitatea pasagerilor, echipajului și aeronavelor noastre rămân prioritare pentru Wizz Air. Recunoaștem perturbările pe care acest lucru le poate cauza și apreciem înțelegerea clienților noștri. Pasagerii cu rezervări afectate vor fi contactați direct cu informații privind opțiunile lor”, au precizat aceștia.
De asemenea, operatorul aerian național TAROM a suspendat temporar operarea zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv, după ce autoritățile israeliene au declarat închiderea temporară a spațiului aerian al Israelului.
„Autoritățile israeliene au declarat închiderea temporară a spațiul aerian al Israelului și a aeroportului internațional Ben Gurion din Tel Aviv pentru zborurile civile, până la data de 3 martie 2026, măsură publicată prin NOTAM-urile oficiale A0195/26 și A0196/26. În aceste condiții, zborurile comerciale regulate către și dinspre Tel Aviv nu pot opera. În consecință, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM informează că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), în perioada 28 februarie – 3 martie 2026, inclusiv”, se arată într-un comunicat al companiei.
Operatorul aerian a precizat, totodată, că monitorizează permanent evoluțiile din Israel, în coordonare cu partenerii operaționali și autoritățile relevante, pe multiple planuri – securitate, spațiu aerian și operare aeroportuară, apoi va reveni cu actualizări în timp real.
„Siguranța pasagerilor și a echipajelor reprezintă prioritatea TAROM. Compania va relua operarea zborurilor către Tel Aviv imediat ce condițiile operaționale vor permite acest lucru. Pasagerii cu rezervări pe zborurile TAROM către/dinspre Tel Aviv în perioada afectată vor fi informați direct și pot opta pentru reprogramarea călătoriei (rebooking) pentru o dată ulterioară, după reluarea operațiunilor”, transmit reprezentanții companiei.