FacebookTwitterLinkedIn

Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu susține introducerea impozitării progresive în acest moment, argumentând că situația bugetară și prioritățile administrative actuale nu permit o astfel de schimbare.

Întrebat la Digi24 dacă România ar trebui să adopte un sistem de impozitare progresivă, șeful Guvernului a subliniat că modificarea sistemului fiscal nu poate fi realizată rapid.

„Schimbarea sistemelor de impozitare nu se poate face de pe o zi pe alta. Este nevoie de cel puțin un an pentru a exista capacitatea administrativă necesară implementării unei asemenea politici”, a afirmat premierul.

Prioritatea: stabilitate și colectare mai bună

Ilie Bolojan a precizat că poziția sa nu are o motivație politică, ci ține de capacitatea instituțională de a aplica eficient o eventuală reformă fiscală.

În opinia sa, în actualul context – marcat de presiuni bugetare, modificări legislative și eforturi de consolidare fiscală – prioritățile Ministerului Finanțelor sunt combaterea evaziunii fiscale, îmbunătățirea colectării taxelor și accelerarea digitalizării.

„În condițiile în care avem o situație complicată din punct de vedere bugetar, nu este de actualitate un astfel de proiect”, a concluzionat premierul.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.