Veltol Holding, companie românească de tehnologie activă în energie regenerabilă, stocare și soluții inteligente de management energetic, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de peste 59,3 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro), în creștere cu peste 135% față de anul precedent.
Pentru 2026, compania anunță investiții de peste 3 milioane de euro, inclusiv într-un parc fotovoltaic propriu în județul Mureș.
Creșterea din 2025 a fost susținută de extinderea portofoliului de proiecte și de investițiile realizate în dezvoltarea tehnologiilor proprii. Compania a implementat peste 500 de sisteme fotovoltaice rezidențiale și mai mult de 50 de sisteme comerciale și industriale.
În 2025, Veltol Holding a investit aproximativ 500.000 de euro în dezvoltarea soluțiilor proprii de stocare Velionic și a platformei de management energetic Veltol EMS. Alte 100.000 de euro au fost direcționate către dezvoltarea și lansarea controlerului Veltol EMS, prezentat drept primul controller cu sistem avansat de management energetic (EMS) dezvoltat în România.
Compania a alocat peste 200.000 de euro pentru dezvoltarea resursei umane, achiziția de echipamente și tehnologii, investiții care au contribuit direct la extinderea operațională.
Parc fotovoltaic de aproape 5 MW în Mureș
Pentru 2026, Veltol Holding are în plan o investiție de 3 milioane de euro într-un parc fotovoltaic propriu, care va fi construit la Acățari, județul Mureș. Proiectul va beneficia de o contribuție de 900.000 de euro din Fondul de Modernizare.
Centrala va avea o putere instalată de 5,45 MWp, o putere debitată de 4,9 MW și o capacitate totală de stocare de 6,2 MWh. În paralel, compania estimează investiții suplimentare de aproximativ 500.000 de euro pentru dezvoltarea infrastructurii operaționale – pregătirea angajaților, tehnologie, echipamente și logistică.
„Rezultatele din 2025 confirmă direcția strategică pe care am ales-o. Creșterea accelerată este rezultatul investițiilor făcute în ultimii ani și al capacității noastre de adaptare la o piață în continuă schimbare”, a declarat Levente Tóth, CEO și fondator Veltol Holding.
Potrivit acestuia, strategia pentru 2026 se bazează pe trei direcții: dezvoltarea de ecosisteme energetice complete integrate prin software și algoritmi de inteligență artificială, accelerarea segmentului de stocare a energiei prin soluțiile Velionic și integrarea completă a serviciilor pentru a oferi soluții „la cheie”, de la proiectare și execuție până la automatizări și management energetic inteligent.
Extindere regională
Pe termen mediu, compania își propune să devină un reper național în tehnologia de stocare și management energetic, iar pe termen lung vizează extinderea în Europa Centrală și de Sud-Est, în special în Ungaria și Italia, prin dezvoltarea de proiecte complexe în parteneriat cu actori locali.
Cu sediul în Târgu Mureș, Veltol Holding operează prin două divizii – Veltol Energy și Veltol Tech – și dezvoltă soluții integrate pentru producția, stocarea și managementul energiei regenerabile, precum și pentru automatizarea și digitalizarea clădirilor. Compania este dezvoltator și distribuitor exclusiv al platformei Veltol EMS și al soluțiilor de stocare Velionic și deține certificări ANRE C1A și C2A.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.