Asociația Help Autism a sprijinit până în prezent peste 3.600 de beneficiari și a ajuns să opereze șapte centre de terapie, susținute de o echipă de peste 150 de specialiști, arată un bilanț la împlinirea a 16 ani de activitate.
Reprezentanții asociației subliniază că dezvoltarea organizației a fost graduală, pornind de la inițiative locale și ajungând la programe complexe de terapie, integrare educațională și sprijin pentru familii.
„Dintr-o nevoie personală s-a născut, în urmă cu 16 ani, o comunitate care astăzi înseamnă sprijin pentru mii de copii, tineri și adulți cu tulburări din spectrul autist și pentru familiile lor. Help Autism s-a dezvoltat consolidând servicii specializate, crescând numărul centrelor de terapie și formând o comunitate puternică de specialiști dedicați”, a declarat Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism.
Unul dintre rezultatele importante ale activității de advocacy derulate de organizație a fost introducerea, începând cu 2021, a posibilității decontării parțiale a terapiilor și serviciilor de logopedie pentru persoanele cu TSA în România. Demersul a fost realizat după aproximativ un deceniu de dialog instituțional și campanii publice și a contribuit la reducerea presiunii financiare asupra familiilor care accesează servicii specializate.
În prezent, aproximativ 930 de beneficiari sunt susținuți prin serviciile organizației sau prin parteneriate cu furnizori externi, dintre care circa 300 de copii și adolescenți participă la programe de terapie în centrele Help Autism. Comunitatea extinsă a organizației include peste 2.000 de părinți și bunici implicați în programe de suport și informare.
Extinderea serviciilor continuă prin dezvoltarea de noi centre și diversificarea programelor. În perioada următoare este programată inaugurarea primului centru Help Autism dezvoltat în sistem de franciză socială, în Sectorul 6 din București, inițiativă lansată în 2024 pentru a crește accesul la terapie în zonele cu servicii limitate. De asemenea, organizația pregătește deschiderea a două centre specializate pentru copiii cu tulburări de comportament, la Slobozia și Voluntari, precum și două centre de tip respiro destinate copiilor și adulților cu TSA.
Un alt proiect major vizează construirea unui centru multifuncțional în Bezdead, județul Dâmbovița, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu o valoare totală de peste 11,5 milioane lei. Proiectul are ca obiective prevenirea abandonului școlar, reducerea izolării sociale și facilitarea accesului la servicii educaționale și sociale pentru copiii din comunități vulnerabile.
Pe lângă terapia specifică autismului, Help Autism derulează programe de integrare școlară și profesională, cursuri de formare pentru specialiști în terapia ABA, sesiuni de informare pentru cadre didactice, consiliere pentru părinți și campanii de conștientizare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.