După luni de incertitudine, Kering a primit în această săptămână un vot de încredere din partea piețelor, pe fondul semnelor de stabilizare și redresare la Gucci, brandul-fanion al companiei. Creșterea acțiunilor grupului nu reflectă un boom spectaculos al vânzărilor, ci ceva mult mai important pentru investitori: controlul traiectoriei, potrivit Reuters.
Analiștii spun că deja grupul arată o repoziționare creativă mai coerentă, ritm mai disciplinat al colecțiilor, accent pe marje, nu pe volum și claritate strategică după o perioadă de tranziție. Într-o industrie în care hype-ul s-a dovedit volatil, piața recompensează acum execuția calmă.
Luxul intră într-o fază de maturizare post-exuberanță: mai puțin logo-driven, mai mult equity de brand, mai multă atenție la clientul ultra-high-net-worth, adică exact ce vor investitorii: nu „revenim agresiv”, ci „ne recalibrăm inteligent”.