Editura Crime Scene Press anunță că romanul „Atac în bibliotecă” de George Arion a fost lansat în limba arabă la cea de-a 57-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Cairo (22 ianuarie – 3 februarie), unde România a avut statutul de țară invitată de onoare.
Această apariție editorială reprezintă prima traducere în limba arabă a unui roman polițist românesc și confirmă statutul lui George Arion drept autor-fanion al genului crime din România.
Lansarea volumului „Atac în bibliotecă” a avut loc la standul României și i-a avut în prim-plan pe George Arion, alături de Ranya Bakr, editoarea cărții în limba arabă, Sina Nadi Ali Al Tai, traducătoarea romanului, și Alexandru Arion, directorul Crime Scene Press.
Evenimentul a atras un public numeros și interesul profesioniștilor din industria editorială din lumea arabă, confirmând relevanța internațională a operei lui George Arion.
Publicat pentru prima dată în 1983, „Atac în bibliotecă” este romanul care l-a introdus pe Andrei Mladin, unul dintre cele mai emblematice personaje ale literaturii polițiste românești. Ancheta neconvențională, umorul mușcător, spiritul critic și radiografia lucidă a societății românești din anii ’80 au transformat cartea într-un titlu-cult, capabil să sfideze cenzura comunistă și să rămână actual până astăzi.
Romanul a fost ecranizat în 1992 și tradus în limba engleză (2011), franceză (2015) și macedoneană (2017), iar ediția arabă deschide un nou capitol internațional pentru universul literar creat de George Arion.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
