FacebookTwitterLinkedIn

Medicii veterinari din România se așteaptă în 2026 la o creștere a cererii pentru suplimente nutriționale, vaccinuri, terapii specializate (inclusiv oncologie și dermatologie) și tratamente pentru managementul durerii, potrivit studiului Ipsos Vets Monitor 2026.

În același timp, sectorul este descris ca fiind sub presiune în contextul reducerii finanțării guvernamentale pentru cabinetele veterinare.

Studiul a fost realizat în ianuarie 2026, prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 50 de medici veterinari, cu acoperire națională și o distribuție egală urban–rural (50%/50%). Cercetarea urmărește comportamentul de prescriere, perspectivele de creștere și provocările structurale din practica veterinară.

Potrivit rezultatelor, deciziile de prescriere sunt în mare parte pragmatice: 56% dintre respondenți afirmă că nu au o preferință clară între companiile farmaceutice multinaționale și producătorii locali, iar 60% spun că recomandă în mod egal medicamente originale și medicamente generice, în funcție de nevoile clinice și bugetul clienților. Ipsos notează, de asemenea, că afecțiunile acute continuă să reprezinte cea mai mare parte a activității medicale.

Raportul descrie piața farmaceutică veterinară drept „extrem de competitivă”, pe fondul unui număr mare de companii și branduri cunoscute de medici, atât internaționale, cât și locale, ceea ce ar indica o fragmentare ridicată și o deschidere către soluții diferite, adaptate cazurilor clinice.

Pe componenta economică, Ipsos arată că reducerea finanțării pentru cabinetele veterinare de la 10.000 la 5.000 de lei este percepută ca un factor de presiune. Conform studiului, 44% dintre veterinari spun că nu au beneficiat de această finanțare, iar un procent egal afirmă că se așteaptă să fie „semnificativ” sau „extrem de” afectați, invocând drept consecințe posibile reducerea personalului, scăderea activității cabinetului și creșterea prețurilor serviciilor medicale.

„Studiul evidențiază un sector aflat într-un proces de transformare”, a declarat Irina Nicolaescu (Aldeșiu), Pharma and Animal Health Client Director la Ipsos, menționând că medicii veterinari se adaptează unor cerințe medicale mai complexe și unor clienți mai bine informați, dar că reducerea finanțării poate limita investițiile și capacitatea de a menține personalul și calitatea serviciilor.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.