OpenAI a lansat o aplicație mobilă dedicată instrumentului său de programare Codex, într-un efort de a câștiga tracțiune și clienți într-un sector tot mai competitiv al generării automate de cod.
Piața s-a aglomerat rapid, iar OpenAI se confruntă cu o concurență puternică. Startup-ul Anthropic domină în prezent acest segment prin instrumentul Claude Code, care a ajuns la venituri anualizate de aproximativ 1 miliard de dolari în doar șase luni de la lansarea publică.
Lansarea aplicației Codex face parte dintr-o strategie accelerată a OpenAI de a recupera decalajul față de rivali. Compania susține că a optimizat interfața aplicației pentru a face capabilitățile avansate de generare de cod mai accesibile publicului larg, inclusiv dezvoltatorilor care folosesc AI ca instrument de suport, nu ca înlocuitor complet.
„Modelele pur și simplu nu rămân fără dopamină. Continuă să încerce, nu rămân fără motivație”, a declarat Sam Altman, relatând o discuție recentă cu un coleg, subliniind avantajul AI-ului în sarcinile repetitive și de durată.
În paralel cu extinderea ofertei comerciale, OpenAI a anunțat și retragerea mai multor modele de inteligență artificială care mai sunt utilizate de un număr redus de clienți. Modelele GPT-4o, GPT-4.1, GPT-4.1 mini și o4-mini vor fi retrase începând cu 13 martie și nu vor mai putea fi utilizate pentru sarcini sau conversații.
„Știm că pierderea accesului la GPT-4o va fi frustrantă pentru unii utilizatori și nu am luat această decizie cu ușurință”, a transmis compania pe blogul oficial. „Retragerea modelelor nu este niciodată ușoară, dar ne permite să ne concentrăm pe îmbunătățirea modelelor pe care majoritatea oamenilor le folosesc astăzi.”
OpenAI justifică decizia prin faptul că doar 0,1% dintre utilizatori mai folosesc zilnic GPT-4o, majoritatea migrând către modelul mai nou GPT-5.2. GPT-4o se află la a doua retragere, după ce, în august, compania a revenit temporar asupra deciziei în urma reacțiilor negative ale utilizatorilor care preferau „tonul mai cald” al acestui model.
Compania dă asigurări că retragerea modelelor nu va afecta experiența utilizatorilor la nivelul interfeței aplicațiilor ChatGPT, în timp ce OpenAI continuă să își concentreze resursele pe dezvoltarea și monetizarea generațiilor mai noi de inteligență artificială.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.