Lucrările de proiectare și execuție pentru Lotul 2 al proiectului de extindere a Magistralei M4 de metrou, pe tronsonul Eroii Revoluției – Gara Progresul, au fost demarate oficial odată cu emiterea ordinului de începere. Contractul este derulat de asocierea românească formată din Construcții Erbașu (lider), Concelex și Bog’Art.
Beneficiarul investiției este Primăria Sectorului 4, iar proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală a finanțării pentru Lotul 2 este de aproximativ 3,5 miliarde de euro, potrivit autorităților locale.
Faza de proiectare are o durată estimată de până la 10 luni, urmând ca lucrările de execuție să fie realizate etapizat. Durata totală de implementare a proiectului este estimată la aproximativ cinci ani. Potrivit constructorilor, soluțiile tehnice vor fi planificate astfel încât să fie menținută funcționalitatea traficului și să fie redus disconfortul urban pe durata lucrărilor.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că, odată cu semnarea ordinului de începere pentru Lotul 2, toate cele 14 stații prevăzute în proiectul de extindere a Magistralei M4 au intrat în faza de proiectare. Proiectarea pentru Lotul 1, între Gara de Nord și Eroii Revoluției, a început la finalul anului trecut.
Noua magistrală va avea o lungime de aproximativ 11 kilometri și va traversa zonele Gara de Nord, Uranus, 13 Septembrie, Giurgiului și Progresul, urmând să deservească sectoarele 1, 4 și 5 ale Capitalei, precum și comuna Jilava din județul Ilfov. Autoritățile locale susțin că extinderea va contribui la reducerea presiunii asupra traficului de la suprafață și la îmbunătățirea mobilității urbane.
Conform estimărilor prezentate de Primăria Sectorului 4, proiectul va avea un impact economic semnificativ, urmând să genereze aproximativ 5.612 locuri de muncă în etapa de execuție și 901 locuri de muncă permanente după finalizarea lucrărilor și punerea în exploatare a noii magistrale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.