FacebookTwitterLinkedIn

România poate câştiga semnificativ din atragerea investiţiilor dacă va reuşi să îşi îmbunătăţească capacitatea de implementare a proiectelor, să asigure predictibilitate şi să reducă riscurile pentru investitori, în special prin dezvoltarea unei energii competitive şi a infrastructurii, a declarat viceprim-ministrul Oana-Clara Gheorghiu.

Oana-Clara Gheorghiu: „Cred că pentru investitori strategiile pe hârtie nu sunt cele mai atractive şi cred că România are multe strategii pe hârtie, stăm mai greu la a livra. De asemenea, cred că pentru investitori importante sunt capacitatea de a implementa proiecte, predictibilitatea şi reducerea riscurilor – şi cred că România în următorii 10 ani ar putea să câştige foarte mult dacă ar investi în energie, în energie competitivă şi sigură. Nu mă refer aici doar la capacităţi de producţie, ci la reţele, la interconectare şi la flexibilitate.

Cred că este un lucru esenţial să facem energia să fie competitivă pentru piaţa din România. Cred din nou că infrastructura şi investiţiile în infrastructură sunt extrem de importante. Infrastructura nu este doar un cost pentru societate, ci poate să devină un factor de multiplicare a productivităţii. Şi ăsta e un lucru pe care, probabil, că guvernele ar trebui să îl aibă în vedere tot mai mult”, conform Agerpres.

În opinia sa, stabilitatea, predictibilitatea şi rolul statului de a reduce riscul reprezintă “unele dintre cele mai importante lucruri pentru investitori”.

Oana-Clara Gheorghiu: „Aici e mult de lucru în România, dar fără asta investiţiile sunt tot mai greu de atras. Cred din nou în o politică sănătoasă în zona industrială, care să se bazeze pe competitivitate şi să se bazeze pe avantajele competitive pe care le avem.

Bineînţeles, dacă avem infrastructură, ne gândim din nou la energie competitivă şi la forţa de muncă, astfel încât investiţiile să se justifice prin ele însele, nu să fie nevoie de protecţionism. Toate aceste lucruri în zona strategică sunt extrem de importante. Şi dacă România va reuşi să devină cumva o platformă de stabilitate şi o platformă care să reducă riscurile şi să atragă investiţiile, cred că în următorii 10 ani vom putea să câştigăm foarte mult.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.