FacebookTwitterLinkedIn

Transferul pe Piața Principală a BVB este vizat pentru S1 2027.

La patru ani de la listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București, acțiunile DN AGRAR au înregistrat o creștere de 371%, compania ajungând la o capitalizare bursieră de 525 milioane de lei la data de 30 ianuarie 2026, potrivit unui comunicat transmis investitorilor.

În 2025, titlurile DN AGRAR s-au apreciat cu 91%, a doua cea mai bună performanță din indicele BETAeRO, în timp ce capitalizarea bursieră a crescut la 445 milioane de lei, de la 233 milioane de lei în 2024. Valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 82 milioane de lei, compania devenind cel mai lichid emitent din indice.

DN AGRAR deține în prezent cea mai mare pondere în indicele BETAeRO, de 15,33%, față de 10,64% în anul anterior, iar numărul de acționari a crescut cu 45% în 2025. Intrarea investitorilor instituționali în acționariat a susținut strategia de dezvoltare a companiei și obiectivul de transfer pe Piața Principală a BVB în prima jumătate a anului 2027.

Trendul pozitiv a continuat și în ianuarie 2026, când DN AGRAR s-a clasat pe primul loc în BETAeRO din punct de vedere al valorii tranzacționate, cu 12,2 milioane de lei, reprezentând aproximativ 41% din rulajul total al indicelui. În aceeași perioadă, prețul acțiunii a crescut cu aproape 18%.

Recent, DN AGRAR a obținut scorul maxim, 10, în cadrul evaluării VEKTOR by ARIR 2025, realizată de Asociația Română pentru Relația cu Investitorii, marcând al treilea an consecutiv cu cea mai bună evaluare pentru comunicarea cu investitorii.

„Performanța din piața de capital reflectă o creștere strategică solidă și o comunicare transparentă cu investitorii. Toate inițiativele implementate în 2025 susțin pregătirea companiei pentru Piața Principală”, a declarat Peter de Boer, CEO al DN AGRAR Group.

DN AGRAR este una dintre principalele companii agroalimentare integrate din România și cel mai mare producător de lapte de vacă din Europa, fiind listată la Bursa de Valori București din 2022.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.