FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Andrei Dumitrescu, Președinte Henkel România

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!

Au avut loc evenimente atât la nivel local, cât și internațional, care au avut impact direct asupra economiei și a încrederii consumatorilor, ceea ce a dus la fluctuații ale cererii de la o lună la alta. Astfel, planificarea și bugetarea au devenit foarte dificile.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității
companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Am încheiat anul cu un rezultat mulțumitor în condițiile date. România este o piață importantă pentru Henkel și a reușit să contribuie la performanța la nivel global. În plan internațional, Henkel a înregistrat pe primele trei trimestre o creștere organică de 0,4%, cu un rezultat mai bun în trimestrul 3, de 1,4%. Astfel, cifra de afaceri în această perioadă a fost de 15,5 mld. euro, din care 8,1 mld. euro – Divizia Adezivi și 7,4 mld. euro – Divizia Consumer Brands. Motivele de îngrijorare au fost situația politică de la începutul anului și impredictibilitatea măsurilor fiscale. Suntem o companie puternică, știm ce avem de făcut în fața provocărilor, dar este important să avem o predictibilitate pentru cel puțin un an din punct de vedere fiscal

Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina) și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?

După cum spuneam, am înregistrat fluctuații greu de prevăzut, de la lună la lună, în ceea ce privește cifra de afaceri și a trebuit să reacționăm foarte rapid și fără a avea timp suficient pentru a pregăti foarte bine toate activitățile. În ceea ce privește Divizia Adezivi, anularea facilităților pentru industria construcțiilor a pus o presiune foarte mare pe bugetul de salarii, care a fost construit, bineînțeles, înainte de anunțarea măsurii. Alte măsuri cu impact direct în industria construcțiilor au fost anularea sau blocarea multor proiecte din PNRR și programul Anghel Saligny, precum și noua lege Nordis, care va face mai dificilă finanțarea proiectelor mai mici. În ceea ce privește Divizia Consumer Brands, pe lângă situația politică și geopolitică, creșterea TVA a influențat serios încrederea consumatorilor.


Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

În primul rând, România are un potențial foarte mare de dezvoltare cel puțin în următorii 10-15 ani, interval minim pentru a putea reduce decalajul economic față de media europeană, fără să mă gândesc la cel față de țările dezvoltate. Referitor la principalele riscuri acestea sunt lipsa acută de forță de muncă, productivitatea scăzută și lipsa accesului la finanțare la un cost rezonabil. Asta în lipsa aplicării unor măsuri coerente pentru a rezolva aceste probleme.

Acum, la finalul unui an, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

În general, mi-aș dori o predictibilitate sporită, dar și măsuri reale de susținere a dezvoltării afacerilor, facilitarea accesului la creditare, mai ales pentru firmele de construcții românești, precum și deblocarea proiectelor oprite. La nivel local, avem orașe unde procesul de autorizare al clădirilor noi este foarte dificil și încetinește dezvoltarea.

Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?

Un aspect foarte important pentru Henkel este sustenabilitatea. Am început cu ani în urmă proiecte ambițioase în această direcție, care vor fi accelerate în vederea atingerii țintei de zero emisii de carbon, pentru toate locațiile Henkel, până în 2030. La fabrica noastră din Pantelimon (lângă București), am atins deja acest obiectiv, iar în ceea ce privește fabricile de la Roznov și Câmpia Turzii, suntem în grafic. Până acum, am investit peste 4 milioane de euro în această direcție. De asemenea, avem în derulare proiecte ambițioase pentru a oferi clienților produse sustenabile cu ambalaje care au un conținut ridicat de materiale reciclabile. Apoi, vom crește atractivitatea companiei pentru angajați din toate grupele de vârstă. Un proiect important în acest sens îl constituie relocarea tuturor angajaților din București într-un nou sediu, amenajat la cele mai înalte standarde. Sunt sigur că noul nostru spațiu de lucru va încuraja colaborarea, inovația și creativitatea. De asemenea, ne dorim consolidarea poziției pe piață prin creștere organică, iar pentru atingerea acestui obiectiv, ne-am propus să exploatăm segmentele de piață unde avem potențial de creștere, pentru ambele divizii ale companiei.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?

Cea mai mare necunoscută este, după părerea mea, ce se va întâmpla după încheierea războiului din Ucraina, care pare să ajungă la un sfârșit. Pe de o parte, un lucru pozitiv ar fi creșterea cererii, dar, pe de altă parte, ne vom confrunta cu o lipsă și mai mare a forței de muncă, a materiilor prime și a altor resurse absolut necesare satisfacerii cererii.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.