Vista Bank (Romania) S.A. a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., societate de servicii de investiții financiare autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Finalizarea tranzacției este estimată pentru trimestrul al doilea din 2026 și este condiționată de obținerea aprobărilor necesare din partea ASF.
Prin această achiziție, Vista Bank își consolidează poziția de grup financiar pe piața locală și își extinde oferta către zona serviciilor de investiții, cu acces la piețele de capital din România, Europa și Statele Unite.
„Această achiziție ne va consolida prezența pe piață ca grup financiar și ne va permite să oferim clienților noi produse și servicii financiare. Ne propunem să dezvoltăm un ecosistem financiar integrat, care să includă atât servicii bancare tradiționale, cât și soluții de investiții, într-o experiență digitală fluidă și intuitivă”, a declarat Georgios Athanasopoulos, director general al Vista Bank România.
Investimental este un broker autorizat de ASF pentru tranzacții pe Bursa de Valori București și oferă, de asemenea, acces la bursele europene și la piața de capital din Statele Unite. Compania a lansat produse inovatoare, precum PIES – Portofolii de Investiții cu Execuție Simplificată – și MultiCont, și dispune de o echipă de specialiști cu experiență pe piețele de capital.
Tranzacția a beneficiat de consultanță financiară din partea PwC și de consultanță juridică din partea David & Baias.
Vista Bank este prezentă pe piața bancară din România din 1998 și operează în prezent o rețea de 35 de sucursale și cinci Centre de Afaceri. În ultimii ani, banca a urmat o strategie de creștere accelerată și consolidare, inclusiv prin achiziții precum Crédit Agricole Bank România și Alpha Leasing România IFN.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.