FacebookTwitterLinkedIn

Acțiunile Microsoft au înregistrat o scădere puternică pe bursa din New York, după publicarea rezultatelor financiare trimestriale, investitorii reacționând negativ la semnalele că investițiile în inteligența artificială ar putea deveni profitabile mai lent decât se anticipa.

Titlurile Microsoft s-au depreciat cu 12,1%, până la 423,29 dolari, marcând cel mai mare declin zilnic din martie 2020. Dacă pierderile se mențin până la închiderea ședinței, capitalizarea bursieră a companiei ar urma să scadă cu aproximativ 433 de miliarde de dolari într-o singură zi, potrivit calculelor Profit.ro.

Declinul Microsoft a tras în jos principalii indici bursieri americani: indicele S&P 500 a pierdut câștigurile din debutul sesiunii și se deprecia cu aproximativ 1%, în timp ce Nasdaq înregistra un recul de 2% în jurul orei 20:30 (ora României).

Reacția pieței a fost declanșată în special de evoluția diviziei de cloud, care, deși a raportat o creștere de 38%, în linie cu așteptările analiștilor, a indicat o ușoară încetinire a ritmului de creștere față de trimestrul anterior. Acest lucru a fost suficient pentru a alimenta temerile că investițiile realizate de Microsoft în cadrul parteneriatului cu OpenAI nu se traduc încă într-o accelerare clară a veniturilor.

„Ritmul de creștere a cloud-ului a încetinit ușor, iar acest lucru i-a dezamăgit pe investitorii care mizau pe o performanță mai bună a acestei divizii”, a comentat Gil Luria, analist la DA Davison, citat de Bloomberg.

În trimestrul fiscal încheiat în decembrie, Microsoft a raportat venituri totale de 81,3 miliarde de dolari, în creștere cu 17% față de anul anterior, peste așteptările pieței. Totodată, compania și-a majorat cheltuielile de capital cu 66%, până la 37,5 miliarde de dolari, peste estimarea analiștilor de 36,2 miliarde de dolari, pe fondul investițiilor accelerate în infrastructura necesară pentru AI.

La închiderea ședinței precedente, acțiunile Microsoft se tranzacționau la 481,63 dolari, nivel care conferea companiei o valoare de piață de 3,58 trilioane de dolari. Scăderea din actuala sesiune plasează Microsoft printre companiile cu cele mai mari pierderi zilnice de capitalizare din istorie.

Doar Nvidia a înregistrat o depreciere zilnică mai mare, pierzând 593 de miliarde de dolari din capitalizare pe 27 ianuarie 2025, potrivit Dow Jones Market Data.

În contrast cu evoluția Microsoft, acțiunile Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, se apreciau cu aproximativ 10% la aceeași oră, după ce grupul a raportat rezultate peste așteptări și a prognozat vânzări peste estimările analiștilor pentru primele trei luni din 2026.

Investitorii nu au părut descurajați nici de planurile Meta de a majora cheltuielile de capital cu până la 87%, la 135 de miliarde de dolari.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.