Italia a detaliat un plan de securitate amplu pentru Jocurile Olimpice 2026 de iarnă, subliniind că va păstra comanda tuturor operaţiunilor.
Jocurile vor fi una dintre cele mai complexe operaţiuni de securitate pe care Italia a trebuit să le gestioneze, evenimentul fiind împărţit între două centre principale, Milano şi Cortina d’Ampezzo, cu evenimente suplimentare organizate şi în alte părţi din nordul ţării, potrivit Reuters și Agerpres.
Aproximativ 3.500 de sportivi vor participa la eveniment, care se desfăşoară între 6 şi 22 februarie, guvernul aşteptând aproximativ 2 milioane de vizitatori, inclusiv 60.000 pentru ceremonia de deschidere de pe stadionul San Siro din Milano.
Delegaţia Statelor Unite va fi condusă de vicepreşedintele american JD Vance şi de secretarul de stat Marco Rubio.
Ministrul italian de Interne, Matteo Piantedosi, a declarat că operaţiunea de securitate combină desfăşurări pe teren, prevenţie bazată pe informaţii şi, pentru prima dată la un eveniment major din Italia, o cameră de control al securităţii cibernetice ”24 de ore din 24”.
Aproximativ 6.000 de ofiţeri vor păzi mai multe locaţii olimpice, fiind sprijiniţi de zone cu acces restricţionat şi interdicţie de zbor.
Naţiunile participante îşi aduc adesea propriul personal de securitate. În acest sens, Departamentul de Stat al SUA a declarat marţi că mai multe agenţii federale, inclusiv ICE, vor ajuta la protejarea americanilor vizitatori, aşa cum au făcut-o şi la Jocurile Olimpice anterioare.
Într-un comunicat, Ministerul de Interne a declarat că personalul ICE va lucra doar în birourile diplomatice ale SUA, cum ar fi consulatul din Milano, şi ”nu pe teren”: ”Toate operaţiunile de securitate de pe teritoriul italian rămân, ca întotdeauna, sub responsabilitatea şi conducerea exclusivă a autorităţilor italiene”.
Conform planului de desfăşurare a Jocurilor Olimpice, peste 3.000 de ofiţeri de poliţie obişnuiţi, aproximativ 2.000 de poliţişti militari de la carabinieri şi peste 800 de poliţişti fiscali din Guardia di Finanza vor fi repartizaţi la locaţii, Milano găzduind cel mai mare contingent.
Planul include, de asemenea, supraveghere cu drone, sisteme de inspecţie robotizată pentru zonele periculoase sau inaccesibile şi un centru de comandă a securităţii cibernetice la Milano, însărcinat cu monitorizarea atât a reţelelor olimpice, cât şi a infrastructurii strategice de transport care s-au confruntat cu perturbări înainte de Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Autorităţile vor activa mai multe ”zone roşii” între 6 şi 22 februarie, interzicând accesul persoanelor cu condamnări pentru ordine publică, în efortul de a preveni ciocnirile.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.